REŞIŢA – La ediția 2013 a Campionatului Național Universitar de handbal masculin au participat șase echipe.
Sala de sport a Liceului Teoretic „Traian Vuia“ din municipiu a găzduit, timp de două zile, vineri și sâmbătă, 19/20 aprilie a.c., întrecerile ediției 2013 a Campionatului Național Universitar de handbal masculin. Cele șase formații participante au fost împărțite în două grupe: Universitatea Eftimie Murgu Reșița, Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București, Universitatea A.I. Cuza Iași, respectiv Universitatea Pitești, Agronomia București, Universitatea de Vest Timişoara.
Rezultate: Pitești – Timișoara 25-15; Iași – U.N.E.F.S. 30-18; Pitești – Agronomia 31-17; Reșița – U.N.E.F.S. 29-10; Timișoara – Agronomia 24-24; Reșița – Iași 31-24.
Astfel, a doua zi au fost programate meciurile de clasament. Trofeul pus în joc a fost disputat de Universitatea Eftimie Murgu Reșița și Universitatea Pitești. A fost o partidă foarte disputată, iar în final s-au impus studenții reșițeni cu scorul de 23-22, cucerind astfel al doilea titlu național, după cel adjudecat în 2012.
Antrenorul Mihai Rohozneanu, componentul echipei CS Caraș-Severin, din Liga Națională, a avut la dispoziție următorul lot de jucători: Ionescu, Viașu, Grozăvescu, Roland Czari, Gabriel Lupan, Alexandru Ille, Lucian Ignat, Robert Rugaci, Alexandru Vulpe și Atilla Eros.