REŞIŢA – În perioada 10 aprilie – 9 septembrie, Grupul Ecologic de Colaborare Nera, organizaţie nonguvernamentală, apolitică şi nonprofit, implementează în parteneriat cu Administraţia Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa proiectul „Sprijin pentru creşterea gradului de acceptare a Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa la nivelul comunităţilor locale“.
Acestora li se vor alătura şi 30 de voluntari de la liceele „Mathias Hammer“ (Anina), „Mihai Novac“ (Oraviţa) şi „Clisura Dunării“ (Moldova Nouă). Cu toţii se vor implica în activităţi destinate promovării valorilor patrimoniului natural al Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa la nivelul comunităţilor locale limitrofe, din comunele Şopotu Nou, Lăpuşnicu Mare, Bozovici, Sasca Montană Ciclova Română, Sicheviţa, Berzasca şi din oraşele Oraviţa, Anina şi Moldova Nouă. Proiectul este finanţat în cadrul Programului „Spaţii Verzi “– componenta Arii Naturale Protejate, derulat de către Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România.