Reactualizat la:

Un nou meci acasa pentru HC Adrian Petrea

Un nou meci acasa pentru HC Adrian Petrea
Scris de Marian Cărăvan - REȘIȚA – În etapa a doua din Liga Zimbrilor, echipa reșițeană întâlnește miercuri pe CSU Suceava.

Rectifica

Prim-divizionara HC Adrian Petrea Reșița dispută miercuri, de la ora 17, al doilea joc consecutiv pe teren propriu în actualul sezon al Ligii Zimbrilor, noua denumire a Ligii Naționale de handbal masculin. Elevii lui Adrian Petrea țintesc victoria în confruntarea cu nou-promovta CSU Suceava. „Toată săptămâna aceasta şi la ora meciului de miercuri, cuvântul de ordine este victoria. Avem nevoie de această victorie, iar adversara e o echipă accesibilă, din punctul meu de vedere. Suntem valoric mai buni ca ei, şi avem avantajul că jucăm în faţa suporterilor noştri”, a declarat antrenorul Adrian Petrea.

Întregul lot e valid, iar moralul jucătorilor e unul bun, a mai precizat antrenorul echipei reșițene, care cheamă suporterii la meci şi le promite că echipa va da totul pentru victorie. Următoarea adversară a reşiţenilor, CSU Suceava, a debutat cu o victorie pe teren propriu, scor 29-22, dar formaţia întâlnită în acel meci, CSM Făgăraş, e o debutantă pe prima scenă a handbalului masculin românesc. „Dacă e să ne referim la adversar, eu zic că toate echipele au făcut transferuri bune și toate echipele s-au întărit față de sezonul trecut, drept dovadă stau rezultatele care au apărut în prima etapă. Nu putem spune că Suceava este o echipă bătută dinainte. Trebuie să jucăm cu aceeași atitudine pe care am avut-o în meciul cu Odorheiul și eu zic că victoria va fi de partea noastră”, a mai precizat Adrian Petrea.

Partida HC Adrian Petrea – CSU Suceava se va disputa miercuri, de la ora 17, în Sala Polivalentă din Reşiţa, fiind arbitrată de Adrian Nacu și Adrian Rucoi, ambii din Mureș. Observator: Constantin Milcu (Dr. Tr. Severin).

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Ciprian Urican a început munca la CSM Reșița
REȘIȚA - Ciprian Urican este noul coordonator al Centrului de copii și juniori al clubului de fotbal CSM Școlar [...] mai multe »
Campioanele din Caraș și Timiș se vor înfrunta
REȘIȚA - La barajul de promovare în eșalonul trei, campioana județului Caraș-Severin va înfrunta echipa [...] mai multe »
CSM Reșița mizează pe copii și juniori
REȘIȚA - Președintele Cristi Bobar a spus că se va pune accent foarte mult încă din acest retur pe Centru de copii [...] mai multe »
CSM Reșița, neînvinsă de timișorenii din Liga a II-a
REȘIȚA - După ce a remizat cu scorul de 3-3 cu Politehnica Timișoara, elevii lui Leontin Doană au terminat la [...] mai multe »
Viitorul Caransebeş a transferat aproape o echipă întreagă
CARANSEBEȘ - Cum până la reluarea Campionatului Ligii a IV-a nu mai e mult, Viitorul Caransebeş continuă [...] mai multe »
Un nou succes fără emoții pentru handbaliști
REȘIȚA - Handbaliștii de la CSM Școlar Reșița s-au impus sâmbătă, 16 februarie, cu scorul de 41-24, acasă, în [...] mai multe »
Voința Lupac se pregătește pentru retur
REȘIȚA - Voința Lupac a câștigat primul amical din 2019 cu scorul de 3-1 în fața tinerilor de la CSM Reșița. [...] mai multe »
Rosso-nerii, prea buni pentru CSM Lugoj
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița a disputat miercuri, 13 februarie, un nou joc amical cu formația CSM Lugoj. De această [...] mai multe »
Fotbalul iese de la vestiare în martie
CARANSEBEȘ - Echipa Viitorul Caransebeş, care s-a confruntat cu câteva probleme în pauza competiţională, fiind [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou