Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Un accident rutier s-a produs marți, 8 august, în jurul orei 13.30, pe DN 58 B, între Reșița și Bocșa, o motocicletă izbindu-se frontal de o autoutilitară. În urma accidentului, motociclistul a suferit răni grave, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență din Reșița, unde, din păcate, a decedat.

Potrivit oamenilor legii, motociclistul, un timișean de 49 de ani, care venea dinspre Bocșa spre Reșița, a pierdut controlul direcției de mers, intrând pe contrasens unde a fost luat din plin de o autoutilitară condusă regulamentar de alt timișean, de 22 de ani. „Traficul a fost blocat timp de aproximativ o oră, în acest moment circulându-se normal pe ambele sensuri de mers“, ne informează IPJ.