Reactualizat la:

Un minor, victimă a… bandei

REŞIŢA – La o societate comercială care se ocupă cu recuperarea deşeurilor metalice din haldina de zgură de pe Dealul Crucii din Reşiţa, a avut loc recent, un accident în care a fost implicat un minor de 12 ani.

Acesta se afla împreună cu alţi tineri şi copii în incinta societăţii şi fura fier vechi. La un moment dat, copilul, aflat în apropierea unei benzi transportoare, a fost prins de un tambur şi tras spre instalaţie.

Norocul copilului a fost acela că unul dintre muncitori a văzut la timp ce s-a întâmplat şi a reuşit să oprească utilajul. Copilul avea braţul stâng prins în jurul unui tambur, iar scoaterea lui de acolo au reuşit-o doar membrii echipei de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“, din Reşiţa.

Pompierii au demontat o parte a utilajului şi după aproape o oră au reuşit să scoată copilul din utilaj. Acesta a fost trimis la Spitalul Judeţean din Reşiţa, de unde a fost trimis imediat la clinica de specialitate din Timişoara.

Copilul de 12 ani, era înscris la un club de gimnastică şi în ultimii doi ani avusese rezultate forte bune la competiţii naţionale şi internaţionale.

Sorin Goruianu

timpul@linformmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
I-a reuşit spargerea, dar îl aştepta Poliţia
REŞIŢA - Cât de ghinionist poţi să fii dacă, după ce pui la punct un furt, la ieşirea pe fereastră, cu cagula [...] mai multe »
Nu ne-a ajuns alcoolul la volan! De droguri mai aveam nevoie…
CARAŞ-SEVERIN - Trei tineri cu vârste între 19 și 24 de ani au fost surprinşi, peste weekend, conducând pe [...] mai multe »
Şedinţă cu scântei la Caransebeş. Liberalii au părăsit-o!
CARANSEBEȘ - Ședința Consiliului Local din prima zi a săptămânii n-a fost, de fapt, o ședință, pentru că [...] mai multe »
Primarul cu ochii-n pământ din cauza lui… Dorel din Italia
RĂCĂȘDIA - Locuitorii comunei Răcăşdia se confruntă de doi ani cu străzi sparte, praf și zgomot. Este vorba de [...] mai multe »
Oraviţa, prin praful prezentului spre apa viitorului
ORAVIȚA - Orăvițenii au nevoie de nervi tari pentru a face față unor lucrări de mare anvergură, dar rezultatele [...] mai multe »
De ce nu mai putea Torma să rămână în PNL ?
REŞIŢA - Joia trecută s-a terminat telenovela politică dintre Torma şi PNL. mai multe »
Un salt prea mare pentru mințile noastre
REȘIȚA - Am privit-o timp de milenii. Ne-am rugat la ea, ne-am bucurat de lumina sa diafană ce ne încântă [...] mai multe »
O carte pentru istoria Caransebeşului
CARANSEBEŞ - Cu prilejul aniversării centenarului Unirii Banatului cu România, istoricul Constantin Brătescu şi-a [...] mai multe »
19 posturi pentru… 3.000 de şomeri
CARAŞ-SEVERIN - Cei peste 3.000 de şomeri cărăşeni au parte, zilele acestea, de o ofertă de nerefuzat. Angajatorii [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou