Reactualizat la:

Un leagăn al sportului

Un leagăn al sportului
REŞIŢA – Copiii de la Şcoala Nr. 7 sunt angrenaţi, în număr mare, în foarte multe activităţi sportive.

 (3 comentarii)

Rectifica


Când vine vorba de activităţile
sportive, Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 7 din
municipiu poate fi considerată un exemplu, şi
asta nu doar în ceea ce priveşte
numărul mare de copii care au ieşit în
evidenţă la diferite competiţii.


Potrivit directorului instituţiei, Cristiana
Schmaler – profesor de educaţie fizică
–, „Generală 7“ este şcoala
care face cel mai mult sport: „Din 740 de copii
avem doar 15 scutiţi medical, spre deosebire de
alte şcoli, unde sunt 10-15 scutiţi
într-o clasă. Avem peste 300 de copii
angrenaţi în activităţi sportive
extraşcolare, în care se implică
şi dascălii“.


Elevii de la şcoala reşiţeană s-au
înscris la Crosul Olimpic, unde, alături de
ei, au alergat şi doi dascăli. De asemenea,
deşi „Generală 7“ este în
Govândari, a organizat două drumuri pentru
câte 80 de copii până la patinoarul
din centru.


Pe lângă cercurile sportive, şcoala
implementează un proiect educaţional mare,
care antrenează elevi de la ciclurile primar
şi gimnazial: „Prin sport, frumuseţe
pentru corp, sănătate pentru minte“,
derulat în colaborare cu Direcţia pentru
Sport, Inspectoratul Şcolar, filiala
cărăşeană a Academiei Olimpice
Române. În cadrul acestei iniţiative,
copiii de la Şcoala Nr. 7 derulează
acţiunea „Vinerea dedicată
sănătăţii mele“, care
presupune diferite activităţi sportive
derulate derulate la Complexul Sportiv „Francisc
Vaştag“ din municipiu, iar la finalul
antrenamentelor, fiecare participant primeşte
fructe.


Antoniu Mocanu


antoniu.mocanu@informmedia.ro



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Bradul de Crăciun a ajuns, de la Satu Mare, şi în piaţă!
REŞIŢA - Măcar şi numai să-i admiri şi să-i miroşi, şi tot te opreşti în faţa pomilor de Crăciun aduşi din [...] mai multe »
Concursul naţional de poezie „Ion Chichere“ și-a desemnat laureații
REŞIŢA - În urma evaluării grupajelor de poezie trimise pentru concurs de autorii din ţară, juriul a selectat 28 [...] mai multe »
PUD-ul pentru locuinţele medicilor din Moroasa a fost aprobat
REŞIŢA - De curând, administraţia locală a aprobat Planul Urbanistic de Detaliu pentru blocul de locuinţe destinat [...] mai multe »
Vor da sau nu vor da mierea în şcoli?
CARAȘ-SEVERIN - Asta se întreabă cei mai mulţi dintre producătorii care au aşteptat să intre în vigoare legea [...] mai multe »
PNL promite o guvernare asumată, cu „mandatul pe masă”
REȘIȚA - La o lună după preluarea guvernării, Marcel Vela a prezentat un bilanț, planuri de viitor și dezastrul [...] mai multe »
Fraudă uriaşă făcută de Green Ecobauer sub oblăduirea statului!
REŞIŢA - Asta spune administratorul public Vasile Paul, vizavi de starea în care se află vechea haldină de gunoi de [...] mai multe »
34 de brazi de Crăciun l-au costat pe un cărășean 3.000 de lei
ANINA - Și... amendat, și cu brazii confiscați! A pățit-o un bărbat care a tăiat brazi, cu aprobare, dar nu i-a [...] mai multe »
Gură de oxigen pentru spitalul din Caransebeș
CARANSEBEŞ - Sfârșitul de an începe să aducă și lucruri bune la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș [...] mai multe »
Luminița Jivan, după ieșirea de la DNA: Nu mă simt vinovată cu nimic!
CARAȘ-SEVERIN - Șefa PSD Caraș-Severin a fost audiată în această dimineață de procurorii DNA Timișoara, în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou