REȘIȚA – Sepsi Sf. Gheorghe – CSU Reșița 32-32, în Divizia A de handbal feminin, Seria B.
Handbalistele de la CS Universitatea Reșița s-au întors doar cu un punct din deplasarea de la Sfântu Gheorghe, deși au întâlnit o echipă din a doua jumătate a clasamentului, pe care au învins-o clar în tur, în municipiul de pe Bârzava. Handbalistele de la CSU au încheiat la egalitate, 32-32, meciul cu Sepsi Sf. Gheorghe, din etapa a 15-a a Diviziei A, Seria B, după ce conduceau la pauză cu 18-15. Rezultatul de egalitate este considerat de antrenorul Cristian Busuioc un semieșec, dar poate echivala la fel de bine și cu o înfrângere.
„Nu am mai reușit să facem un joc bun, la fel ca în meciul cu Slatina. Nu am mai avut nici determinarea care ne-a adus atunci trei puncte importante. Greșelile și ratările ne-au costat. Am întâlnit o echipă ambițioasă, care alerga foarte mult. Am condus mult timp, în schimb n-am reușit să gestionăm situațiile clare, am avut avantaj la pauză și trebuie să recunosc că puteam să și pierdem. Gazdele au reușit să ne depășească, au condus cu un gol, am revenit, am avut atacul pe final, dar n-am mai reușit să aruncăm la poartă și s-a terminat 32-32. N-am fost într-o formă prea bună, au cântărit mult și accidentările. N-au jucat Gianina Iung, care nu va putea evolua o perioadă destul de lungă, și nici Beatrice Kovari, care sperăm să se recupereze. Ușoare probleme au fost și la Irina Munteanu și la Adriana Voina, care nu au fost refăcute complet și nu au jucat la valoarea lor adevărată și, per ansamblu, trebuie să recunoaștem că n-am făcut un joc prea bun. Am avut puține soluții și din păcate n-am reușit să facem un joc așa cum ne-am dorit și considerăm rezultatul un semieșec. Luăm partea plină a paharului, că n-am pierdut toate punctele puse în joc. În perspectiva derby-ului cu Timișoara, trebuie clar să jucăm altfel, dacă vrem să câștigăm acel meci”, a spus antrenorul Cristian Busuioc.
CSU Reșița: Alexandra Popescu, Delia Roman, Andra Ioța – Alexandra Dinu (10 goluri), Adriana Voina (7), Raluca Buia (5), Alina Cristea (4), Irina Munteanu (3), Alexandra Mihai (2), Claudia Baldovin (1), Andrada Stamin, Beatrice Kovari, Gianina Iung. Antrenor: Cristian Busuioc.