Reactualizat la:

Un criminal și violator în serie, executat la mai bine de 30 de ani după ce a făcut primele victime

Un criminal și violator în serie, executat la mai bine de 30 de ani după ce a făcut primele victime © foto: Pixabay
Scris de A.M. - Au fost necesari 35 de ani pentru ca un criminal și violator în serie să fie executat, în Florida. Două dintre victimele care i-au supraviețuit au asistat la execuția acestuia.

Bobby Joe Long, un criminal și violator în serie, a fost executat în Florida, în seara zilei de joi. Avea 65 de ani. Acesta a fost condamnat pentru uciderea a opt femei într-un val de crime care a îngrozit regiunea Tampa Bay în anul 1984.

Două dintre victimele care i-au supraviețuit au asistat la procedura de execuție a condamnatului.

Una dintre femei, care avea numai 17 ani în momentul în care a fost răpită, violată și sechestrată de către Long, spune că a vrut să îl privească în ochi înainte ca acesta să fie executat. ”Din nefericire, nu a deschis ochii”, a spus aceasta, citată de CNN.

Fiica unei alte victime a declarat că este întristată că au fost necesari 35 de ani pentru a se face dreptate, fiind totuși ușurată că a prins acest moment.

Cea de-a doua victimă care a supraviețuit criminalului în serie a fost violată în propria casă, în timp ce copiii ei se aflau la etaj. Când aceștia au început să plângă, Long a fugit și nu a mai apucat să facă ceea ce și-a propus, și anume să o omoare pe femeie. Cu toate acestea, spune că a asistat la execuția bărbatului doar pentru a se asigura că l-a iertat înainte de a muri.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Animația “Toy Story 4”, pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend
Animația "Povestea jucăriilor 4/ Toy Story 4", de Josh Cooley, s-a situat pe primul loc în box office-ul [...] mai multe »
Filmările pentru “Matrix 4” vor debuta în 2020, cu Michael B. Jordan în rolul principal
Filmările pentru cea de-a patra parte a francizei SF de succes "Matrix", regizată de surorile Lilly și Lana [...] mai multe »
Donald Trump cere Iranului să renunţe la ambiţiile nucleare şi la finanţarea terorismului
Statele Unite vor ca Iranul să renunţe la ambiţiile nucleare şi să nu mai finanţeze terorismul, a declarat luni [...] mai multe »
Răsăritul de la Stonehenge, transmis live în toată lumea
Celebrul site arheologic britanic Stonehenge a difuzat recent o serie de imagini cu răsăritul surprins în apropierea [...] mai multe »
Arma cu care se presupune că Van Gogh s-a sinucis, vândută la licitație cu peste 150.000 de euro
Arma pe care se presupune că artistul a folosit-o pentru a se sinucide în anul 1890 a fost vândută, la o licitație, [...] mai multe »
Cântecul uneia dintre cele mai rare balene, înregistrat pentru prima dată
Biologii marini au reușit să înregistreze, în premieră, cântecul unei balene japoneze, specie din care se crede [...] mai multe »
Cutremur cu magnitudinea de 6,8 grade pe scara Richter, produs în Noua Zeelandă
Un cutremur cu magnitudinea de 6,8 grade pe scara Richter s-a produs miercuri în Insulele Kermandec din Noua Zeelandă, [...] mai multe »
Un nou trend online: selfie-uri la Cernobîl
Selfie-urile sexy făcute la Cernobîl ajung modă pe Internet iar scenaristul seriei cere respect. mai multe »
Un șofer a intrat cu mașina în mulțimea dintr-o stație de autobuze din Chișinău
O mașină a intrat în mulțimea ce aștepta într-o stație de autobuze de pe strada Sarmizegetusa din sectorul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou