Reactualizat la:

Un copil de 8 ani a murit intr-un accident

Un copil de 8 ani a murit intr-un accident
JUPA – Luni dimineaţa, în jurul orei 7.30, pe raza localității Jupa a avut loc un accident, în urma căruia un copil a decedat.

Grav accident de circulație ieri dimineață la Jupa. Un copil de 8 ani și-a pierdut viața iar fratele acestuia, mai mic cu un an, a ajuns în stare gravă la spital după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un autocar.

Accidentul s-a produs în jurul orei 7.30 și a fost anunțat imediat prin numărul unic de urgenţă 112, la fața locului deplasându-se mai multe echipaje ale Ambulanței, care i-au transportat pe cei doi copii la Spitalul din Caransebeș. Potrivit martorilor, autoturismul în care se aflau cei doi copii, condus de un bărbat de 54 ani, și un autocar, condus de un bărbat de 37 ani, se deplasau pe aceeași direcție dinspre Lugoj spre Caransebeș.

La un moment dat, șoferul autoturismului a semnalizat dreapta, a încetinit însă a virat brusc stânga, moment în care a fost lovit de autocarul care circula în spatele său. Impactul a fost deosebit de violent, mașina fiind răsturnată și proiectată pe marginea șoselei. Din păcate, unul din cei doi copii nu a mai putut fi salvat, în ciuda eforturilor medicilor.

Conducătorul autocarului a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ, iar șoferului autoturismului i-a fost recoltată o probă biologică.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Socoteli şi distracţie de Ziua Diasporei
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană trage din nou, linie, de Ziua Diasporei, organizând cea de-a patra ediţie a [...] mai multe »
Investitorii au prins curaj pe Muntele Mic
MUNTELE MIC - Investițiile făcute de Romeo Dunca la Muntele Mic în ultimii ani au dat curaj și altora să facă la [...] mai multe »
Gunoiul aruncat în ograda TMK sfidează orice bun simţ! Autorităţile tac!
REŞIŢA - Conducerea TMK-Reşiţa a sesizat în repetate rânduri situaţia sfidătoare referitoare la faptul că [...] mai multe »
O tânără a încasat bătaie în stradă până a ajuns la spital
REŞIŢA - S-a întâmplat marţi, 20 august, în plină zi, pe Calea Caransebeşului din Reşiţa, când oamenii legii [...] mai multe »
Templul lui Apollo este pe drumul dintre Caransebeş şi Oţelu Roşu
CARANSEBEŞ - Arheologul Adrian Ardeţ, de la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din [...] mai multe »
Şi chinezii vor în România! În drum spre Germania…
GRĂDINARI - O familie de chinezi a ajuns în judeţul nostru după ce a traversat lumea cu avionul, a călătorit cu [...] mai multe »
Şi-au furat singuri tinereţea
BOCŞA - La o vârstă la care mulţi dintre noi încă mai cântam „Floricele pe câmpii“, trei cărăşeni s-au [...] mai multe »
Au confiscat două tone de tutun
MOLDOVA NOUĂ - Performanţa a fost realizată de autorităţi din depozitul dezafectat al unei foste fabrici de [...] mai multe »
Jandarmul care a desenat zâmbetul pe chipul unui copil
REŞIŢA - S-a întâmplat în Reşiţa şi nu contează cum se numeşte jandarmul, contează că mai există oameni [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou