Reactualizat la:

Un caniche, cel mai frumos caine de la Cupa Canina Banatul Montan

Un caniche, cel mai frumos caine de la Cupa Canina Banatul Montan
Scris de R.M. - CARANSEBEȘ – Deși concursul s-a mutat în sală din cauza ploii, peste 50 de exemplare din cele mai diverse rase și-au dat întâlnire sâmbătă dimineața în Polivalenta caransebeșeană.

Rectifica

Și a doua ediție a Cupei Canine „Banatul Montan”, organizată de Clubul Rotary și Primăria Caransebeș, a adunat în Polivalentă rase dintre cele mai diverse, de la Ciobănesc Caucazian și Shih Tzu, până la Cane Corso sau Jack Russell. Cele 50 de exemplare înscrise în concurs au defilat prin fața juriului însoțiți de stapânii lor, copii sau adulți, toți preocupați să-și strunească patrupedele pentru o prestanță cât mai elegantă.

„A fost o reușită, chiar dacă am înscris ceva mai puțini câini decât anul trecut, dar ca și rase am avut același număr, aceeași diversitate. Am avut competitori din Timișoara, Reșița, Caransebeș sau alte localități din zonă, invitația noastră a avut priză la public. Cei 50 de câini care au fost alături de noi, cele câteva sute de vizitatori, ne fac să credem că a fost un concurs reușit, am beneficiat și de sprijinul municipalității și al sponsorilor, cabinete medicale veterinare sau distribuitori de hrană pentru animale. De data aceasta a câștigat un caniche standard care are la activ multe expoziții, am avut plăcerea de a aprecia un câine cu reale calități de expoziție, stăpânul lui l-a prezentat într-o manieră deosebită, câinele a avut o toaletă deosebită, a avut eleganță în ring și o foarte bună comunicare cu stăpânul, ceea ce a făcut ca juriul să-l declare câștigător”, a precizat medicul Alin Deteșan, unul dintre organizatori.

Eforturile unui proprietar de câini au fost recunoscute, cu mult haz, și de timișoreanul Ștefan Darida, proprietarul caniche-ului câștigător: „este o simbioză între stăpân și câine. Să știți că trebuie mare grija la aspect, coafura lui Lion costă mai mult decât coafura soției mele. Dacă vrei să ai un câine frumos trebuie să sacrifici din porția de bere în fiecare lună”.

În public s-a aflat și primarul Caransebeșului, Felix Borcean, care speră „ca la următoarea ediție vremea să țină cu noi și să putem organiza concursul din nou în Parcul Teiuș. Am văzut exemplare reușite, ma bucur că au fost și mulți copii iubitori de animale, îi felicit pe cei de la Clubul Rotary care au organizat evenimentul”.

Din program nu a lipsit nici demonstrația instructorului Sorin Nichescu cu Thor, câinele Poliției Caransebeș, care a avut mult de furcă cu un „infractor” de ocazie. Organizatorii se pregătesc deja pentru ediția de anul viitor, țelul principal rămânând acela de a coagula toți crescătorii dornici să promoveze chinologia în Țara Gugulanilor.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Borcean: Spitalul de Urgenta se reabiliteaza
CARANSEBEȘ - Reabilitarea Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș din fonduri guvernamentale va continua, chiar [...] mai multe »
Clopotelul a sunat pentru ultima data
CARAȘ-SEVERIN - Aproximativ 3.000 de liceeni cărăşeni şi-au luat rămas bun de la colegi şi profesori, rememorând [...] mai multe »
Braconier prins cu capriorul eviscerat in portbagaj
MOLDOVA NOUĂ - Un bărbat de 41 de ani din Moldova Nouă este cercetat pentru braconaj cinegetic, uz de armă fără [...] mai multe »
Dom’ primar, asta este legea!
NAIDĂŞ - Cam acesta este răspunsul pe care primarul de Naidăş susţine că îl primeşte când solicită [...] mai multe »
Cultul eroilor, adevarata cultura a sufletului romanesc
CARANSEBEȘ - Ca în fiecare an de Înălțarea Domnului, Ziua Eroilor a fost marcată și în al doilea municipiu al [...] mai multe »
Coca Cola a investit 140.000 de euro la Bigar
BIGĂR - Coca-Cola HBC România, cu sprijinul Asociaţiei ViitorPlus, al companiei CON-A, al Primăriei Bozovici şi al [...] mai multe »
S-au jertfit pentru ca noi sa speram intr-o viata mai buna
REŞIŢA - Spunea generalul de brigadă (r) Vasile Cocoşilă, cu prilejul manifestărilor dedicate Zilei Eroilor, de la [...] mai multe »
Gaura de 376.448 de lei la Baile Herculane
BĂILE HERCULANE - Vinovat ar fi casierul, din spusele reprezentanţilor Primăriei, însă se aşteaptă concluziile [...] mai multe »
A venit, a vazut, dar nu a promis nimic
REȘIȚA - Excelența Sa Xu Feihong, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România s-a aflat joi în Caraș-Severin. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou