Reactualizat la:

Un bărbat care a fotografiat două maşini de poliţie parcate neregulamentar a fost dus la secţie

Un bărbat care a fotografiat două maşini de poliţie parcate neregulamentar a fost dus la secţie

Un bărbat din Târgovişte care a fotografiat
două maşini de poliţie parcate în
staţia de autobuz a fost ridicat de agenţi.
Tânărul a filmat întreaga conversaţie
din maşina de poliţie. Agenţii
înregistraţi cu telefonul mobil susţineau
că îl duc pe bărbat la secţie să
facă o declaraţie referitoare la scopul
fotografierii maşinilor. Poliţiştii s-au
declarat deranjaţi, întrucât erau în
misiune. Video 

 (20 comentarii)


“Colegii noştri acţionau în cadrul unei
misiuni la nivelul serviciului de Poliţie
Rutieră”, a declarat, în emisiunea
“Realitatea te priveşte”, Nicolae Ion,
comisar-şef în cadrul Poliţiei Rutiere
Dâmboviţa. Mai mult, acesta a spus că
tânărul a sfidat, prin comportamentul
său, organele judiciare, motiv pentru care
poliţistul i-a cerut să se legitimeze, dar
că acesta nu a prezentat niciun buletin
decât în apropierea sediului Poliţiei
unde “a revenit la un comportament civilizat”.


Tânărului i s-a întocmit dosar penal,
fiind învinuit de ultraj. “Dosarul se află
în faza actelor premergătoare”, a spus
comisarul-şef. “Vom administra tot ceea ce
înseamnă probatoriu prezentat şi de
dumnealui în calitate de făptuitor, precum
şi probe pro şi contra”, a completat acesta.


 

Realitatea.net

Rectifica



Comentarii 20

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria România
Studiu: Mai mult de un sfert dintre copiii români stau peste 6 ore în online, într-o zi cu şcoală
Mai mult de un sfert din copiii României stau peste şase ore online, pe tablete şi telefoane, în timpul unei zile de [...] mai multe »
Google Messages va verifica în curând companiile, pentru a bloca spam-ul
Afacerile reprezintă o oportunitate pentru scammeri, numerele înșelătoare și încercările de phishing [...] mai multe »
Vremea se răcește: Informare meteo de ninsori, ploi, polei și vânt
ANM a emis o informare meteorologică valabilă în intervalul luni, 2 decembrie ora 07:00- marți 3 decembrie, ora 10:00. mai multe »
Mesajul lui Trump de Ziua Națională: România e un aliat neprețuit pentru SUA
BUCUREȘTI. Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, i-a transmis lui Klaus Iohannis, un mesaj cu [...] mai multe »
Mare atenție la cumpărarea jucăriilor de sărbători. Ce riscuri prezintă acestea
Poliţia Română, a atras atenția asupra jucăriilor cumpărate de sărbători și risurile pe care acestea le prezintă mai multe »
Una dintre cele mai cumplite închisori comuniste din România va deveni muzeu
Fortul 13 Jilava, una dintre cele mai cumplite închisori comuniste, construit în perioada 1866-1893, va deveni muzeu, [...] mai multe »
Doi adolescenţi, loviţi de o maşină pe trotuar în Caracal. Șoferul a executat o depășire neregulamentară
Doi adolescenţi au ajuns vineri la spital, după ce au fost loviţi de o maşină pe trotuar, în Caracal. Şoferul [...] mai multe »
Semnal de alarmă al oamenilor de ştiinţă: O cascadă de evenimente de neoprit poate duce la o criză planetară
The Guardian transmite îngrijorarea specialiştilor în climatologie în legătură cu efectele iminente ale [...] mai multe »
O navă hidrograf în valoare de 1 milion de euro va monitoriza lucrările de dragaj din Portul Constanţa
Administraţia Porturilor Constanţa a semnat un contract în valoare de aproximativ un milion de euro pentru [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou