Reactualizat la:

Un Bacalaureat al „zeciştilor“

Un Bacalaureat al „zeciştilor“
REŞIŢA – La primele probe, majoritatea tinerilor absolvenţi de liceu au obţinut calificativul maxim.

 (17 comentarii)

Rectifica

Se pare că actuala generaţie de liceeni – care se zbate între tonuri de manele, cu accente de hi5 şi de youtube, dominată de moda emo sau, dimpotrivă, de cea a cocălarilor şi a piţipoancelor – a fost prea puţin înţeleasă şi chiar subestimată de către dascăli.

Chiar dacă sunt obişnuiţi mai mult cu tastatul pe mess decât cu scrisul în caiete, tinerii absolvenţi de liceu au spart toate recordurile în privinţa performanţelor la primele două probe orale ale examenului naţional de bacalaureat.

Ca să fim mai clari, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin, la limba şi literatura română, în afara unui număr de 34 de elevi care au absentat, toţi cei 3.344 care s-au prezentat au promovat proba. Asta confirmă faptul că, prima condiţie pentru a trece un examen este să te prezinţi.

Mai mult decât atât, cele mai multe note la română oral au fost de 10. Nu mai puţin de 782 dintre cei 3.344 de tineri participanţi au reuşit performanţa maximă, notele altor 705 fiind situate între 9 şi 9,99, în cazul unui număr de 720 dintre ei, rezultatele situându-se între 8 şi 8,99. Cele mai puţine note au fost între 5 şi 5,99, adică 96, alţi 419 absolvenţi reuşind o notă între 6 şi 6,99, iar restul de 622, rezultate între 7 şi 7,99, după cum a precizat Lucian Miclău, purtătorul de cuvânt al ISJ Caraş-Severin.

Situaţia este mai bine reflectată de notele obţinute de tinerii cărăşeni la limba maternă, pentru care au fost organizate doar două centre de examen (pentru limba croată la Liceul Teoretic „Diaconovici-Tietz“ din Reşiţa, iar pentru germană la Liceul Teoretic „Traian Doda“ din Caransebeş).

La fel, în afara unui singur absolvent care nu s-a prezentat, toţi cei 48 de tineri care s-au prezentat au luat examenul cu rezultate foarte bune. Nici măcar unul dintre elevi n-a luat note sub 7, majoritatea notelor fiind de 10. Din 48 de tineri, 26 au obţinut performanţa maximă, 12 au luat note între 9 şi 9,99, patru între 8 şi 8,99, iar şase între 7 şi 7,99.

Deşi rezultatele sunt remarcabile, au fost şi tineri care s-au plâns de faptul că au fost subevaluaţi ori că au fost trataţi de comisii ca de Inchiziţie, fiind trecuţi prin mii de întrebări. Sau, mai mult, că pe bileţele au avut surpriza să găsească subiecte care nu erau cuprinse în lista celor publicate de minister. Pe de altă parte, concluzia dascălilor este că tinerii „nu s-au prea sinchisit, după cum preciza prof. Tudor Băran. Nu cred că se gândesc să fraudeze examenul. Sunt şi printre ei bine pregătiţi, dar sunt nepăsători“.

Cu alte cuvinte, cele două probe, deşi eliminatorii, n-au „eliminat“ pe nimeni. Dar, chiar dacă tinerii i-au „făcut“ pe profesorii de liceu, n-au reuşit acelaşi lucru cu cei de la facultate. Cadrele universitare reşiţene apreciază că, deşi printre ei există şi tineri bine pregătiţi, unii ajung să fie repartizaţi pe bază de dosar la specialităţile instituţiei deşi nu ştiu să citească, sau nu ştiu tabla înmulţirii deşi sunt la inginerie.

Antoniu Mocanu
antoniu.mocanu@informmedia.ro



Comentarii 17

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
DSP declanseaza vaccinarea Door to door
CARAȘ-SEVERIN - O nouă campanie de informare şi vaccinare, începută la nivel naţional în luna iulie, se va [...] mai multe »
Aleea Gloria inghite 800 de mii de lei
REŞIŢA - Direcția de Întreținere și Repararea Patrimoniului, din cadrul Primăriei Reşiţa, a dat marţi, 21 [...] mai multe »
Politia Locala i-a prins pe spargatorii autobuzului TUR
REŞIŢA - Poliţiştii locali reşiţeni au reuşit să dea de urmele celor doi copii care au spart zilele trecute [...] mai multe »
Canalizare functionala in Terova? Inca nu…
REŞIŢA - Locuitorii cartierului reşiţean aşteaptă ca AquaCaraş să rezolve problema unor staţii de pompare care [...] mai multe »
Funicularul – din drob de sare, in promenada
REŞIŢA - Dacă până mai ieri treceam cu frică pe sub scheletul ruinat din Centrul Civic, în curând, dacă urbea [...] mai multe »
Scoala din Bogiltin intra in reparatii
CORNEREVA - ... şi modernizări, urmând ca aici să-şi desfăşoare orele de curs elevii de la Şcoala profesională [...] mai multe »
Altoit din razbunare, pe strada Alunilor
REŞIŢA - În noaptea de duminică spre luni, în jurul miezului nopţii, dispeceratul jandarmilor a fost apelat prin [...] mai multe »
E mai rentabil sa ingrijesti batranii altora
CARAŞ-SEVERIN - Asta pentru că, din cauza unor „îmbunătăţiri“ legislative, reforma în sănătate impune [...] mai multe »
Conditii de municipiu pentru teroveni
REŞIŢA - Administratorul public Vasile Paul ne-a arătat în teren felul în care decurge reabilitarea drumului de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou