Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – După şase ani de muncă şi o documentare minuţioasă, volumul „Istoria Fierului. Banatul Montan“, semnat de directorul TMK Reşiţa, Romulus Vasile Ioan, a ieşit de curând de sub tipar, iar miercuri după-amiază a fost prezentat publicului reşiţean, în sala de conferinţe a Muzeului Banatului Montan.

Doctor inginer în metalurgie, fost director de producţie la Combinatul Siderurgic din Hunedoara, autorul nu se află la prima apariţie editorială, aceasta fiind cea de-a şase carte, după ce în urmă cu trei ani lansa, tot la Reşiţa, oraşul unde se simte acasă ca la Hunedoara, volumele I şi II din „Istoria Uzinei de Fier Hunedoara, Eisenmarkt, Vajdahunyad“. Coperta cărţii a fost realizată de Nicolae Dumitru Vlădulescu, iar de corectură dar şi de alte detalii care au dus la creionarea volumului s-au mai ocupat prof.dr. Ada Mirela Chisăliţă, dr. Volker Wollmann, precum şi redactorul-şef al cotidianului „Jurnal de Caraş-Severin“, Nina Curiţa, cărora autorul a ţinut să le şi mulţumească. Evenimentul s-a bucurat de un public numeros, iar de organizarea acestuia s-a ocupat Societatea Culturală „Metarsis“.

„Nu trebuie să fii specialist pentru a citi această carte!“, mărturiseşte autorul ei, care mai precizează că „Pasiunea pentru istorie m-a determinat să scriu acest volum, deşi eu am terminat un liceu cu profil industrial, şi nu unul teoretic. Pe de altă parte, este şi o continuare a faptului că profesia mea este legată de fier, dacă pot spune aşa. Şi atunci, cred că pot emite unele păreri care să vină şi să completeze ceea ce au scris istoricii. Eu am căutat să completez cu aspecte tehnologice lucruri pe care cărţile de istorie nu le spun. Sigur, cartea nu modifică istoria Banatului Montan. Ea, de fapt, face referire numai la partea de producere a fierului în Banat“.

Unul dintre oamenii care a reuşit să citească volumul înainte ca acesta să fie lansat a fost prof. univ. dr. Rudolf Gräf. Din punctul său de vedere, cartea este una din cele mai bune care au apărut pe această temă în ultimii 20 de ani. În mare parte, acest lucru datorându-se şi felului în care aceasta a fost redactată. „Este o lucrare importantă pentru toată lumea. Este foarte acribic scrisă (exactă, corectă – n.r.), este făcută inginereşte, ceea ce istoricilor le lipseşte, acest caracter foarte exact, matematic, ingineresc. Nu tuturor istoricilor, dar multora, da!“, a explicat Gräf.

Deşi „Istoria Fierului. Banatul Montan“ nu a fost o carte deloc uşoară, iar, la un moment dat, autorul s-a gândit chiar să abandoneze proiectul, directorul TMK Reşiţa lucrează deja la un nou volum, semn că oboseala a trecut. Viitoarea carte se va numi „Limitele unui vers“, iar  autorul speră ca aceasta să fie bine primită de critici.