REŞIŢA – Filiala Centru a Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici“ – în colaborare cu Grădiniţele PN 6, PN 10 şi Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 2 din Reşiţa – a organizat, joi, o acţiune dedicată marelui scriitor român Ion Creangă. Evenimentul intitulat „Un mărţişor literar – 175 de ani de la naştere“ a fost găzduit de librăria „Semn de Carte“.
După ce bibliotecara Carmen Maria Trif a făcut o scurtă prezentare a personalităţii marelui scriitor, preşcolarii au prezentat fragmente dramatizate după operele lui Ion Creangă. Tot cu această ocazie a avut loc o expoziţie tematică de desene, un concurs cu întrebări din poveştile scriitorului, iar elevii de la Şcoala Nr. 2 au lecturat „Scrisoare către Ion Creangă“ de Nicuşor Constantinescu.