CARANSEBEȘ – După ce în mediul online au apărut imagini cu o cale de acces din subsolul Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș aflată într-o stare avansată de degradare, primarul Caransebeșului, Felix Borcean, a precizat că municipalitatea va încerca, din fonduri proprii, să rezolve problema.
Edilul a explicat că zona respectivă are de suferit din cauza umezelii excesive din subsolul spitalului, mai ales că e vorba de o construcție veche de mai bine de 40 de ani. Mai mult, zona subsolului nu ar trebui să fie deschisă pentru pacienți.
„Nu ar trebui să circule pe acolo, nu știu cum s-a întâmplat, probabil liftul fiind defect s-a ales calea cea mai scurtă prin acel coridor de la subsol, către Radiologie, la tomograf și RMN. Nu este o zonă deschisă publicului, contrastează foarte mult cu vecinătatea, cu secția de Radiologie care arată extraordinar, în contrast cu acest coridor. Care da, trebuie renovat. Mă tem însă că și dacă l-am repara, în foarte scurt timp ar fi la loc, așa cum spuneam, din cauza umezelii din subsolul spitalului. Dar chiar și așa, vom avea în vedere reabilitarea acelui coridor, evident din fonduri proprii”, a mai precizat primarul Caransebeșului, Felix Borcean.