Reactualizat la:

Ultimul tren pentru parcări

Ultimul tren pentru parcări
REŞIŢA – Prelungirea autorizaţiei care asigură rezervarea locurilor de parcare se mai poate face până în 30 aprilie.

 (7 comentarii)

Rectifica

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, reînnoirea autorizaţiei care asigură rezervarea locului de parcare la domiciliu sau reşedinţă se poate face de la începutul anului, până în data de 30 aprilie a fiecărui an.

Depăşirea acestui termen de plată duce la declararea locului de parcare ca fiind vacant, urmând ca acesta să poată fi atribuit, începând din 1 mai, oricăruia dintre solicitanţii care au cereri în aşteptare.

Utilizatorul care a pierdut dreptul asupra unui loc de parcare, prin neachitarea taxei anuale până la data de 30 aprilie a anului în curs, poate depune o nouă cerere care va putea fi onorată după rezolvarea cererilor în aşteptare deja existente la acea dată. Pentru acest an, taxa de parcare este de 71,40 lei şi poate fi achitată zilnic la sediul Compartimentului de Parcări, din Blocul 800, etajul 1, după cum se arată într-un comunicat emis de către Direcţia pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Reşiţa.

Pentru persoanele fizice, locurile de parcare sunt rezervate între orele 16.00 şi 8.00. În restul intervalului, deţinătorul rezervării poate folosi locul de parcare fără să achite vreo taxă suplimentară, dar în cazul în care locul de parcare rămâne liber, acesta poate fi folosit de oricine. În cazul persoanelor juridice, rezervarea este permanentă.

Parcările de pe străzile din faţa imobilelor aflate în proprietatea unor persoane fizice sau juridice vor fi rezervate cu prioritate acestora, caz în care locurile nu vor fi inscripţionate, folosindu-se exclusiv semnalizarea rutieră verticală. Dacă proprietarul imobilului nu doreşte rezervarea, locul poate fi repartizat altui solicitant din zonă, pe o perioadă de maximum un an, direct sau prin licitaţie publică, în cazul în care există mai multe solicitări.

Persoanele juridice plătesc taxa lunar, până cel târziu în data de 15 a lunii următoare, ori trimestrial sau semestrial, până în data de 15 a lunii dinaintea acestuia. Pentru persoanele fizice, taxa se plăteşte pentru un an calendaristic.

Aceasta se poate returna proporţional cu perioada de neîntrebuinţare a locului de parcare, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-a depus solicitarea de returnare, însă numai în urma înstrăinării ori radierii autovehiculului, ori a dobândirii unui garaj, pe baza actelor oficiale prezentate de către titular. Returnarea taxei de parcare conduce automat la declararea locului ca fiind vacant, acesta putând fi atribuit unui alt solicitant care are cerere în aşteptare.

Ceea ce nu multă lume ştie este că autorizaţiile trebuie expuse în interiorul mijlocului de transport, la loc vizibil, în caz contrar, titularul riscând o amendă între 100 şi 300 de lei. Aceeaşi sancţiune o riscă şi cei care ocupă ilegal, cu autovehiculul, locurile de parcare.

În această categorie intră atât cei care nu respectă semnalizarea rutieră verticală sau orizontală, ori care blochează accesul sau ieşirea din locul de parcare, cât şi oprirea sau staţionarea pe locurile destinate maşinilor care transportă persoane cu dizabilităţi (marcate corespunzător), sau efectuarea de lucrări de întreţinere ori reparaţii în parcare.

Ceva mai mari, de la 200 la 500 de lei, sunt amenzile pentru inscripţionarea locului de către o persoană neautorizată, distrugerea sau acoperirea inscripţionărilor de rezervare a locurilor, ori ocuparea parcării cu diverse materiale sau obiecte, ori chiar de către vehiculul altei persoane decât titularul rezervării (la sesizarea titularului). Însă cea mai mare amendă, cuprinsă între 300 şi 600 de lei, este riscată de persoanele care îşi expun spre comercializare autovehiculele în parcările de reşedinţă sau de domiciliu, exceptând situaţia în care proprietarul maşinii are achitată taxa de parcare.

Antoniu Mocanu



Comentarii 7

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Reşiţa are primele platforme subterane
REŞIŢA - Colectarea deşeurilor la Reşiţa se face deja, pentru o parte din municipiu, la un alt nivel. Asta pentru [...] mai multe »
Amenzi de 8.000 de lei în patru ore
CARAŞ-SEVERIN - Acţiunea pentru gări „curate“, derulată miercuri de oamenii legii, în 13 gări cărăşene, s-a [...] mai multe »
Atenţie sporită la metoda „lover boy“ în rândul elevilor!
REȘIȚA - În cadrul campaniei naţionale de informare privind siguranţa în şcoli „10 pentru siguranţă“, mai [...] mai multe »
După ani și ani, Aerogara din Caransebeș se modernizează
CARANSEBEȘ - Gabriel Olariu, omul de afaceri care a devenit acționar majoritar la Aeroportul Caransebeș SA, continuă [...] mai multe »
Ce au în comun frigiderele cu dezinsecția?
CARANSEBEȘ - Vă spunem noi: banii! Subiectul a fost dezbătut aprins de consilierii locali caransebeșeni, cu [...] mai multe »
Doi urmăriţi naţional, prinşi în Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Poliţiştii cărăşeni au reuşit să prindă, în judeţul nostru, doi bărbaţi pe numele cărora [...] mai multe »
Cuc distruge istoria feroviară a Banatului de Munte
CARAȘ-SEVERIN - Asta susține Marcel Vela, care i-a adresat mai multe întrebări ministrului Transporturilor de la [...] mai multe »
În căutarea morilor de apă prin satele cărăşene
PĂLTINIȘ - Asociaţia Acasă în Banat a demarat proiectul „Ţara Morilor de Apă“, cofinanţat de Consiliul [...] mai multe »
A fost nevoie, în primul rând, de muncă
CARAŞ-SEVERIN - Cei doi absolvenţi de gimnaziu şi cei doi liceeni din Caraş-Severin care au obținut medii de 10 la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou