Reactualizat la:

Ultimul tren pentru declararea laptelui

Ultimul tren pentru declararea laptelui
CARAŞ-SEVERIN – Cumpărătorii şi producătorii de lapte care nu şi-au trimis declaraţiile anuale privind livrările, respectiv vânzările vor fi penalizaţi.

Vineri este ultima zi pentru depunerea declaraţiilor anuale privind livrările, respectiv vânzările de lapte realizate în anul de cotă 2009/2010. Aceste declaraţii trebuie depuse de către producătorii care deţin cotă pentru vânzări directe şi de către cumpărătorii care achiziţionează lapte de la producători.

Potrivit Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură pentru fiecare zi calendaristică de întârziere după termenul de 14 mai, producătorii riscă penalizări de 0,01 la sută, calculate din cantitatea deţinută pentru vânzări directe. Pentru aceeaşi întârziere, cumpărătorii vor fi penalizaţi tot cu 0,01 la sută, în funcţie de cantitatea de lapte care le-a fost livrată.

De asemenea, producătorul care nu respectă termenele şi obligaţiile privind declaraţia anuală riscă să piardă dreptul de a comercializa lapte, prin retragerea cotei de la rezerva naţională. În egală măsură, cumpărătorul care nu trimite declaraţia anuală riscă să piardă dreptul de a achiziţiona lapte de la deţinătorii de cotă, prin retragerea aprobării, mai preciziază reprezentanţii Serviciului Comunicare şi Promovare Programe din cadrul APIA.

Roxana Nafiru

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Din păhărel, cu maşina în… stâlp
REŞIŢA - Aceasta este povestea unui conducător auto care şi-a înfipt maşina, duminică seara, într-un stâlp de [...] mai multe »
Numărătoarea inversă pentru bursa de muncă
REŞIŢA - A rămas mai puţin de o lună până ce şi în judeţul nostru va fi organizat cel mai important eveniment [...] mai multe »
Unic din prima secundă – Marşul pentru viaţă 2019
REŞIŢA - Pregătit intens de către tinerii ortodocşi prin ateliere de promovare, marşul a mobilizat numeroşi [...] mai multe »
Condiţii europene pentru copiii din Brădişorul de Jos
BRĂDIŞORUL DE JOS - 40 de copii din această localitate vor beneficia de acum de o dotare didactică corespunzătoare [...] mai multe »
Spune Aaaa… fără mâncare între dinţi!
REŞIŢA - Ziua Mondială a Sănătăţii Orale a fost marcată și la Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin, [...] mai multe »
În câteva luni, drumul Maciova-Ciuta-Obreja ar putea fi ca nou!
CARAȘ-SEVERIN - Asta pentru că au fost reluate lucrările pe acest tronson, lucrări desfășurate prin Programul [...] mai multe »
Grefierii cărăşeni s-au alăturat protestului din ţară
REŞIŢA - Vineri, 22 martie 2019, aceştia au protestat timp de o oră, între orele 11.00 – 12.00,  în faţa [...] mai multe »
Flăcări lângă DN58B, la Măureni
MĂURENI - Vegetația a fost cuprinsă de flăcări în două locuri, lângă carosabil, pe DN58B, la intrarea în [...] mai multe »
Două milioane de lei, investite în zâmbetul copilăriei
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană a inaugurat, vineri, cel mai mare loc de joacă pentru copii din vestul ţării. [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou