Reactualizat la:

Ultimul concurs al gimnaştilor

Ultimul concurs al gimnaştilor
REŞIŢA – DKMT Gimnastics Cup 2008, desfăşurată la Novi Sad, a adus sportivilor reşiţeni şase medalii.

 (1 comentariu)

Rectifica

Desfăşurat imediat după ultima competiţie naţională din acest an, tradiţionalul concurs de gimnastică „Cupa DKMT“ a fost programat, de această dată, la Novi Sad. Cea de-a treia etapă, şi ultima din acest an, a reunit la start sportivi din Ungaria, Serbia, iar din România au participat C.S.Ş. Reşiţa, C.S.Ş. 1 Timişoara şi C.S.Ş. Lugoj. În afara concursului s-au mai prezentat şi loturile naţionale de juniori ale Sloveniei şi Bulgariei.

Şase „podiumuri“

De la Clubul Sportiv Şcolar Reşiţa au concurat şase sportivi, la trei categorii de vârstă, gimnaştii reuşind, la finele întrecerilor, să urce de şase ori pe podiumul de premiere, obţinând un loc I, două locuri II şi trei locuri III.

La categoria de vârstă 13-14 ani, Flavius Jivan s-a impus la inele, a obţinut medalia de argint la paralele şi medalia de bronz la sărituri. Alături de Alex Avram, este antrenat şi de către Nicolae Balinţ. În întrecerea copiilor de 11-12 ani, sportivii antrenaţi de Robert Bălan au obţinut o medalie de argint prin Emanuel Breban, la cal, iar Robert Paşca a urcat de două ori pe treapta a III-a a podiumului, la cal cu mânere şi la sărituri. La categoria 8-10 ani, Casian Timofte şi Ciprian Vişin, elevii prof. Laurenţiu Borcean, au ratat podiumul de premiere.

„A fost o competiţie bună, dar evoluţiile gimnaştilor de la C.S.Ş. Reşiţa nu pot spune că m-au mulţumit întru totul“, ne-a declarat prof. Ioan Stan, directorul clubului, prezent la concursul de la Novi Sad.

Camelia Giuca

camelia.giuca@informmedia.ro



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Lucian Dobre, coleg cu Lobonț și Pancu la Licența A
REȘIȚA - Antrenorul Lucian Dobre, de la ACS Mundo Reșița, s-a înscris la Licența A de antrenori și este coleg cu [...] mai multe »
59 de piloți vor concura la Cupa Reșița
REȘIȚA - A patra etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop (CNVCD), Cupa Reșița, va avea loc [...] mai multe »
Marius Staicu a semnat cu Ripensia Timișoara
REȘIȚA - Golgheterul din sezonul trecut al nou promovatei CSM Reşiţa, Marius Staicu, a semnat cu Ripensia Timișoara [...] mai multe »
Încă un titlu de campioană națională pentru CSU
REȘIȚA - Ştafeta feminină de 4×100 m plat a Clubului Sportiv Universitatea Reşiţa şi-a adăugat în palmares [...] mai multe »
Voința Lupac va mai juca un an în Liga a IV-a
CARAȘ-SEVERIN - Voința Lupac va mai juca un an în Liga a IV-a, după ce a pierdut barajul pentru promovare împotriva [...] mai multe »
CSM Reșița atacă Liga a II-a cu jucători noi
REȘIȚA - Fotbaliștii rosso-neri s-au reunit luni, 24 iunie și au efectuat primul antrenament de după vacanța de [...] mai multe »
Lala Team, locul I la fotbal de stradă
REȘIȚA - Sâmbăta 22 iunie 2019, la Timișoara, în piața Libertății, a avut loc Campionatul Național de Fotbal [...] mai multe »
Karatiștii s-au întors acasă cu o medalie de bronz
REȘIȚA - Campionatul Mondial WUKF a avut loc în perioada 18-23 iunie 2019. La acest turneu au participat 85 de [...] mai multe »
Schimb de experiență cu sportivii sârbi
REȘIȚA - Elevii Școlilor Gimnaziale Nr. 2 și Nr. 8 din Reșița au participat în perioada 19-20 iunie la un [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou