CARAȘ-SEVERIN – Cele două municipii cărăşene îşi informează cetăţenii că-şi mai pot achita birul local fără majorări până în data de 2 aprilie.
Municipalitatea reşiţeană anunţă faptul că, până în 2 aprilie inclusiv, contribuabilii pot achita impozitele și taxele datorate bugetului local aferente primului semestru fără majorări de întârziere. Totodată, atât persoanele fizice, cât și cele juridice care achită integral, până la data de 2 aprilie inclusiv, debitele aferente anului fiscal 2018, provenite din impozite pe clădiri, terenuri și mijloace de transport, beneficiază de o bonificație de 10% din debit.
De asemenea, cetăţenii municipiului Caransebeş pot beneficia de bonificaţia de 10 procente inclusiv luni, 2 aprilie, fiind aşteptaţi să facă plăţile în acest sens, între orele 8.00 şi 16.00. Acelaşi program este valabil şi pentru ghişeele celor două casierii ale „Impozitelor şi Taxelor“ reşiţene.
Chiar dacă în mod normal data scadentă era 31 martie, întrucât aceasta este o zi nelucrătoare, potrivit Codului de Procedură Fiscală, termenul a fost prelungit până în prima zi lucrătoare care urmează, adică până pe 2 aprilie.
„Începând cu data de 03.04.2018, pentru debitele restante se vor calcula majorări de întârziere în cuantum de 1% pe lună sau fracție de lună potrivit prevederilor Legii 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală. De asemenea, amintim persoanelor fizice că prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 16 din data de 31 ianuarie 2018 a fost aprobată acordarea scutirii de la plata dobânzilor, penalităților și majorărilor de întârziere pentru persoanele fizice care achită integral, până în 2 aprilie 2018, debitele principale restante, inclusiv amenzi contravenționale, existente în sold“, ne informează Florin Brabete, directorul Direcţiei de Impozite şi Taxe a Primăriei Reşiţa.
În cazul reşedinţei judeţului, se acceptă plata în numerar şi cu cardul bancar, direct la ghişeele municipalităţii, fiind acceptate atât cardurile de debit, cât şi cele de credit. Se poate opta pentru plata prin mandat poştal, prin virament bancar cu ordin de plată, dar şi online, cu card bancar, prin intermediul platformei ghiseul.ro. „Pentru efectuarea acestui tip de plată, contribuabilul trebuie să acceseze platforma ghiseul.ro, unde i se generează un nume de utilizator și o parolă, pe care ulterior contribuabilul poate să o personalizeze. Astfel, plata se poate face din orice loc prin simpla acccesare a acestei platforme, unde fiecare va putea vizualiza oricând impozitele și taxele pe care le are de achitat și va putea alege ce plată face și suma pe care o plătește“, a precizat Florin Brabete.