Reactualizat la:

Ultimii pasi pentru tomograful resitean

Ultimii pasi pentru tomograful resitean
REŞIŢA – O nouă etapă din proiectul „Sănătate fără frontiere” s-a derulat marţi, cu o masă rotundă, tematică, privind funcţionalitatea computerului tomograf achiziţionat în cadrul unui proiect transfrontalier şi efectele acestuia în ceea ce priveşte diagnosticarea pacienţilor.

Rectifica

Noutăţile privind investigaţiile oferite de noua achiziţie acoperă mai multe domenii, de la patologia cardiovasculară până la cea maxilo-facială şi dentară, şi anume posibilitatea de a pune un diagostic pentru realizarea unui implant dentar.

„La Reşiţa se poate vorbi, de acum, de un alt fel de medicină, a secolului al XXI-lea. Acest proiect ne-a ridicat la un alt nivel. De asemenea, şi pentru Spitalul General din Pozarevac (Serbia), beneficiile proiectului nu pot fi încă evaluate în momentul de faţă, dar, la fel, acest proiect în va propulsa la un nivel foarte ridicat”, a declarat Dumitru Secăşan, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa. Srecko Bosic, directorul Spitalului General din Pozarevac, a subliniat şi avantajele pe care regiunea, şi mai ales unitatea spitalicească pe care o conduce, o au datorită proiectului Sănătate fără Frontiere.

„Acest aparat este o minune. Cred că popoarele noastre, cândva, au avut rădăcini comune. Mâncăm la fel, avem aceleaşi boli, iar acest computer tomograf ne va folosi şi nouă, pentru că experienţa colegilor noştri ne va fi transferată şi nouă, având modul de viaţă asemănător”, a precizat reprezentantul sârb.

În această lună, se aşteaptă şi autorizaţia pentru locaţia în care a fost instalată noul computer tomograf, după care pacienţii vor putea beneficia de serviciile aparatului. Proiectul „Sănătate fără Frontiere” este derulat prin Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia Axa Prioritară 1 – Dezvoltare economică şi socială şi se va finaliza în luna iunie a anului viitor.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Clinica Nera va fi finalizată
CARAȘ-SEVERIN - Viorica Dăncilă, premierul României, a vizitat vineri şi Clinica de recuperare oncologică de la [...] mai multe »
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
15 hectare de vegetație în flăcări
MOLDOVA NOUĂ - Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă [...] mai multe »
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Gata cu bicicletele gratis la Reşiţa
REŞIŢA - „La o zi de la lansarea sistemului de bike share din Reșița, din cauza utilizării improprii a [...] mai multe »
Organigrama spitalului din Caransebeș n-are priză la consilieri
CARANSEBEŞ - Nici a doua oară aleșii locali nu au fost convinși de explicațiile oferite de reprezentanții [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou