REŞIŢA – Elevii din Caraş-Severin sunt invitaţi să se înscrie în concursul de educaţie ecologică „Şcoala Zero Waste“.
Destinat şcolilor din învăţământul primar şi gimnazial din România, Şcoala Zero Waste este un concurs de educaţie ecologică şi colectare selectivă a deşeurilor aflat la cea de-a treia ediţie, care se derulează în perioada 20 aprilie – 29 mai. Şcolile din judeţul nostru care doresc să intre în această competiţie mai au la dispoziţie doar câteva zile pentru înscriere, până la data de 28 martie.
Desfăşurarea competiţiei este simplă, şcoala care acumulează cele mai multe puncte fiind desemnată câştigătoare. Punctele se obţin în urma organizării a cât mai multor acţiuni educaţionale din lista oferită de organizatori şi din colectarea selectivă a cât mai multor deşeuri reciclabile: hârtie, carton, aluminiu şi plastic. Premiul cel mare, care va fi oferit de partenerul EcoStuff România, este o tablă interactivă.
De asemenea, cei mai silitori elevi vor putea câştiga un laptop, o bicicletă, o tabletă sau un aparat foto. În acelaşi timp, profesorii coordonatori ai primelor trei şcoli câştigătoare din concurs vor primi câte o tabletă. „Spre deosebire de ediţiile anterioare, în acest an accentul va fi pus pe componenta educaţională, elevii fiind încurajaţi să organizeze şi să participe la cât mai multe activităţi din lista propusă de organizatori. Fiecare activitate realizată aduce un anumit număr de puncte, oferindu-se astfel şanse egale tuturor şcolilor participante, indiferent dacă sunt de la oraş sau de la sat, dacă au sau nu mulţi elevi, sau dacă numărul participanţilor este mare sau mic“, se arată în comunicatul remis de EcoStuff România.
Detalii suplimentare despre procedura de înscriere şi desfăşurare a concursului pot fi găsite pe site-ul organizatorului, www.EcoStuff.ro.