REŞIŢA – Reşiţenii îşi mai pot achita birul fără penalităţi până vineri, 29 septembrie, la ghişeele Primăriei, dar există şi modalităţi de plată care permit achitarea şi a doua zi.
Data de 30 septembrie reprezintă scadenţa pentru impozitele şi taxele datorate bugetului local, aferente celui de-al doilea semestru, iar după această dată vor începe să curgă majorări de întârziere, după cum informează municipalitatea reşiţeană. Începând din 1 octombrie, pentru fiecare lună sau fracţiune de lună de întârziere, se calculează şi se percepe o majorare de întârziere de 1%.
Trebuie specificat faptul că, la nivelul Direcției de Impozite și Taxe din cadrul Aparatului de specialitate al primarului municipiului Reșița, plata poate fi făcută la ghişeele serviciului – în numerar sau cu cardul –, prin mandat poştal, prin virament bancar cu ordin de plată sau online, cu cardul bancar. Aşadar, există şi situaţii în care birul poate fi achitat şi sâmbătă, 30 septembrie, însă la ghişeele Primăriei acest lucru se mai poate face doar vineri, 29 septembrie.
Plata online se poate face prin intermediul platformei ghiseul.ro. Pentru efectuarea acestui tip de plată, cetăţenii interesaţi trebuie să acceseze portalul amintit, unde i se generează un nume de utilizator şi o parolă, aceasta putând fi schimbată ulterior. „Astfel, plata se poate face din orice loc prin simpla acccesare a acestei platforme, unde va putea vizualiza oricând impozitele și taxele pe care le are de plată și va putea alege ce plată face și suma pe care o plătește“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
Cele două casierii ale Direcţiei de Impozite şi Taxe – cea din Corpul II, din Centrul Civic, din spatele Palatului Administrativ, respectiv cea din Corpul IV, de pe Bulevardul Republicii nr. 18 – funcţionează, vineri, după un program scurt, cuprins între orele 8.00 şi 13.30. În restul zilelor lucrătoare, în general, programul este de la 8.00 la 16.00. Există şi două zile cu program prelungit, când ghişeele casieriilor stau deschise de la 8.00 la 18.00, aşa cum se întâmplă în fiecare zi de miercuri, în Corpul II, respectiv joi, în corpul IV.