Reactualizat la:

Ultima strigare pentru bursa de muncă

Ultima strigare pentru bursa de muncă
REŞIŢA – Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi – şi nu doar pentru ei – îşi deschide porţile vineri, la ora 9.00, în sala Campus Cafe a Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa. Evenimentul oferă şanse de angajare atât pentru absolvenţi, cât şi pentru alte categorii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, indiferent de vârstă sau calificare.

„Până la această dată, agenţii economici contactaţi au anunţat că vor oferi persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă ce vor participa la Bursă locuri de muncă în 37 de meserii şi specializări, cele mai multe fiind în meseriile de lăcătuş mecanic, electrician, sudor, asistent relaţii publice, frezor universal, strungar universal, bobinator, lucrător comercial, maşinist pod rulant, ospătar, tranşator carne, agent asigurări, mecanic auto, strungar CNC, dar şi locuri de muncă de bucătar, barman, cameristă, contabil, femeie de serviciu. Pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite locuri de muncă de inginer electromecanic, inginer automatist, inginer mecanic, proiectant inginer şi economist, iar pentru persoanele fără studii sunt oferite locuri de muncă de muncitor necalificat, manipulant marfă şi încărcător-descărcător“.

Participarea la bursă este gratuită atât pentru angajatori, cât şi pentru cei care-şi caută un loc de muncă. Mai mult, angajatorii care au posturi disponibile pot participa la bursă chiar dacă nu şi-au înregistrat anterior oferta de locuri vacante.

A.M.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Într-un colţ din noi zace şi armonia…
REȘIȚA - Ştiţi de ce nu putem niciodată să avem un apus liniştit, să ne bucurăm de simfonia de culori a unui [...] mai multe »
Reşiţenii au şansa să spună „STOP“ obezităţii copiilor lor
REŞIŢA - Asta datorită programului european „More and Less“ lansat în parteneriat cu Primăria Reşiţa şi [...] mai multe »
Banii europeni, tentaţie şi necesitate
CARAŞ-SEVERIN - Gradul de absorbţie al Caraş-Severinului este de peste 50 la sută în actualul ciclu financiar 2014 [...] mai multe »
Cinci noi staţii de reîncărcare la Reșița
REŞIŢA - Administraţia Fondului de Mediu a anunţat finanţarea a încă cinci staţii de reîncărcare, la Reșița, [...] mai multe »
La UCMR, proprietarul este o căsuță poștală!
REȘIȚA - O spune președintele Patronatului Român, filiala Caraș-Severin, Dumtru Micu, care întreabă de ce, de 10 [...] mai multe »
Și totuși mai există speranță pentru Vila Elisabeta
BĂILE HERCULANE - După Școala Pittner din Reșița, un alt important imobil de patrimoniu al județului ar putea fi [...] mai multe »
Nicolae Ciurică – Un sfânt fără aureolă, la Caransebeş
CARANSEBEȘ - Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, cu sprijinul Consiliului [...] mai multe »
Ministrul de Interne, desemnat de studenţii de la Academie „cel mai cool ministru“
CARAȘ-SEVERIN - Marcel Vela a participat la Balul bobocilor studenţilor „Academiei Al. Ioan Cuza“, unde a ţinut [...] mai multe »
Să-ți bei cafeaua pe funicular? Momentan doar în filme
REȘIȚA - Au apărut și imagini despre cum ar arăta funicularul de deasupra Reșiței, în cazul în care [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou