Reactualizat la:

Ultima repartitie pentru Oituzului

Ultima repartitie pentru Oituzului
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Toţi locatarii pavilionului 2, care va fi demolat, au primit repartiţii, unii în Mociur, alţii în Secu.

Rectifica

Pregătirea demolării pavilionului 2 de pe strada Oituzului, din cartierul Muncitoresc, un vechi aşezământ social al Reşiţei, a generat şi nemulţumiri pentru unii dintre vechii locatari. Municipalitatea i-a însţiinţat pe locatari vizavi de luarea deciziei de a demola imobilul, oferindu-le spre închiriere locuinţe renovate, disponibile în cartierul Mociur. Numai că una dintre familii a refuzat oferta şi a solicitat, în schimb, o locuinţă în Secu, pe str. Barajului nr. 11.

„În urma unei deplasări efectuate de responsabili ai administraţiei publice locale în Secu şi a cererii depuse, aprobată în Comisia Socială de Analiză a Solicitărilor de Locuinţă, s-a stabilit închirierea locuinţei situate pe str. Barajului nr. 11 către această familie, fiind întocmit şi contractul de închiriere“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Potrivit documentului, este vorba despre un caz social extrem – cu mulţi copii, cu părinţi care trăiesc în concubinaj etc. –, care a trecut prin mai multe anchete sociale necesare acordării de burse şcolare şi de rechizite pentru copii. Nu însă şi pentru acordarea ajutorului social, întocmirea tuturor documentelor fiind refuzată de capul familiei, care nu a dorit să presteze muncă în folosul comunităţii, aşa cum cere legea în schimbul banilor plătiţi de Guvern.

„De asemenea, menţionăm faptul că, periodic, familiei în cauză i s-au acordat şi ajutoare de urgenţă. Astfel, în anul 2014 această familie a beneficiat de două ori de astfel de ajutoare, în cuantum de 400 de lei, acordate prin Dispoziţiile nr. 642/10.03.2014 şi respectiv nr. 2833/04.11.2014 ale Primarului municipiului Reşiţa, potrivit prevederilor H.C.L. nr. 34/28.01.2014“, ne informează Departamentul de Presă al municipalităţii. În plus, după evacuarea de pe Oituzului, familia a mai beneficiat de un ajutor de urgenţă, de 500 de lei.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Puţină sudoare pentru bănuţii de asistat social
REŞIŢA - Şi în această lună, câteva persoane care primesc ajutorul minim garantat de la stat, au fost la muncă [...] mai multe »
Socoteli şi distracţie de Ziua Diasporei
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană trage din nou, linie, de Ziua Diasporei, organizând cea de-a patra ediţie a [...] mai multe »
Investitorii au prins curaj pe Muntele Mic
MUNTELE MIC - Investițiile făcute de Romeo Dunca la Muntele Mic în ultimii ani au dat curaj și altora să facă la [...] mai multe »
Gunoiul aruncat în ograda TMK sfidează orice bun simţ! Autorităţile tac!
REŞIŢA - Conducerea TMK-Reşiţa a sesizat în repetate rânduri situaţia sfidătoare referitoare la faptul că [...] mai multe »
O tânără a încasat bătaie în stradă până a ajuns la spital
REŞIŢA - S-a întâmplat marţi, 20 august, în plină zi, pe Calea Caransebeşului din Reşiţa, când oamenii legii [...] mai multe »
Templul lui Apollo este pe drumul dintre Caransebeş şi Oţelu Roşu
CARANSEBEŞ - Arheologul Adrian Ardeţ, de la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din [...] mai multe »
Şi chinezii vor în România! În drum spre Germania…
GRĂDINARI - O familie de chinezi a ajuns în judeţul nostru după ce a traversat lumea cu avionul, a călătorit cu [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou