Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Poliţia a anunţat rezultatele incidentului în urma căruia o garnitură Regiotrans de pe ruta Timişoara-Reşiţa ar fi fost atacată cu o armă de foc: nu există urme de împuşcare.

La sfârşitul lunii august, o garnitură Regiotrans care circula cu pasageri pe ruta Timişoara-Reşiţa a trecut printr-un incident mai puţin obişnuit, în apropiere de Bocşa. Presa naţională vorbea atunci de un tren atacat cu focuri de armă, în vreme ce oamenii simpli comentau că vânătorii de iepuri din zonă şi-au pierdut alicele în garnitura feroviară. Ei, bine, indiferent care au fost zvonurile, cert e că un geam a fost străpuns de un obiect de dimensiuni mici, care s-ar fi înfipt în lambriurile vagonului, iar oamenii legii au sigilat trenul pentru cercetări.

Acum, la aproape două luni de la incident, Poliţia trage concluzia: „Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului nu a fost identificat nici un proiectil, obiecte metalice sau fragmente de obiecte metalice, însă au fost ridicate două probe în vederea efectuării unei constatări criminalistice. Din raportul de constatare întocmit de către experții criminaliști din cadrul Institutului de Criminalistică al Inspectoratului General al Poliției Române rezultă faptul că în urma efectuării constatării criminalistice asupra celor două probe nu s-au pus în evidență reziduuri de tragere – urme secundare ale împușcăturii. În cauză polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Pe de altă parte, însă, nu putem omite faptul că au fost voci care au acuzat autorităţile că au făcut cercetarea la câteva ceasuri bune după incident…