Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Ba chiar avem nevoie de mai multe centre de permanenţă, inclusiv în Reşiţa, pentru a acoperi continuitatea asistenţei medicale. Cel puţin, din punctul de vedere al DSP, potrivit ultimelor consideraţii făcute de managerul Dănilă Miloş în cadrul unei conferinţe de presă.

Dacă în ultima vreme problema funcţionării acestor centre s-a tot învârtit în jurul bugetului Ministerului Sănătăţii, odată cu suplimentarea fondurilor din rezerva Guvernului, aceasta cade în plan secund, prioritară fiind eficienţa lor. Adică îşi merită banii sau nu, câtă activitate se desfăşoară ca să-şi justifice oportunitatea funcţionării, ca unităţi care asigură servicii medicale primare? Acesta este motivul pentru care toate centrele vor fi supuse unei evaluări riguroase. Dar asta vizează doar judeţele unde sunt, într-adevăr prea multe, Caraşul nefiind în acest caz luat în vizor, din contră.

„Nu suntem ca județul Timiș să avem 46 de centre. Avem doar 4 centre active și alte 3 înființate, care își vor începe și ele activitatea în acest an. La noi nu se pune problema desființării unor astfel de centre, ci suntem în discuții cu medicii pentru înființarea altora noi“, a declarat directorul executiv al DSP Caraş-Severin, Dănilă Miloş, care a mai spus că, inclusiv în Reşiţa, sunt necesare astfel de unităţi sanitare, pe lângă cabinetele medicilor de familie, pentru a asigura constant asistenţa medicală şi a reduce asaltul consultaţiilor de la UPU.

De altfel, chiar înainte să fie înlocuită cu Nicolae Drăgan, fostul manager al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Mirela Zeman, era sigur că la nivelul judeţului nostru, necesitatea şi oportunitatea înfiinţării centrelor de permanenţă a fost analizată cu multă responsabilitate de către DSP, în urma suplimentării fondurilor de la Guvern, existând şi promisiuni că vor veni bani pentru centrele care şi-au reluat activitatea, respectiv Bozovici, Bocşa, Constantin Daicoviciu şi Soceni.