Reactualizat la:

U.C.M.R., turneu la Belgrad

U.C.M.R., turneu la Belgrad
REŞIŢA – Handbaliştii reşiţeni vor pleca în Serbia, pentru a susţine trei meciuri de verificare.

Rectifica

Echipa masculină de handbal U.C.M.R. va participa, în zilele de 22-24 august a.c., la un turneu internaţional în Serbia, la Belgrad, în cadrul căruia va susţine trei partide amicale.

Program complex
 Nu vor fi însă şi ultimele, până la startul în ediţia 2009/2010 a Ligii Naţionale. Pentru că „principalul“ Aihan Omer şi-a mai propus încă două confruntări. Una la Vârşeţ, cu Vardar Pro Skopje (Macedonia), miercuri, 26 august a.c., de la ora 17.00, şi alta pe teren propriu, probabil în 30 august a.c., cu Politehnica Timişoara.

Dar, înaintea acestor ultime teste, antrenorii Aihan Omer şi Gligore Czari şi-au supus elevii la un program complex de pregătire. „Sunt antrenamente grele, dure, dar băieţii sunt conştienţi că pentru a ne atinge obiectivele trebuie să tragă tare, ne-a declarat prof. Aihan Omer. Deci, o atmosferă bună de lucru, propice abordării în forţă a campionatului. Pentru că, anul acesta suntem mai hotărâţi ca niciodată să cucerim titlul României. În plus, a venit şi acea sancţiune nedreaptă pentru mine, care, pot să spun că m-a înrăit, m-a mobilizat şi mai mult“.

Pentru turneul din Serbia, cei doi tehnicieni vor conta pe toţi componenţii lotului: Damjanovic, Ionescu, Antonaru – Pasic, Pârvan, Butulija, Vaidasigan, Petrea, Vulpe, Irimescu, Pârâianu, Prachar, Cuciula, Rohozneanu, Fenici, Tucanu, Pancu, Stan, Ciubotariu, Grozăvescu.

Marius Moraru
marius.moraru@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Noi medalii obținute de kickboxerii de la Complex Gym
OȚELU ROȘU - Clubul A.S. Complex Gym Oțelu Roșu a participat sâmbătă, 21 septembrie, la Cupa „Ginbox”, la [...] mai multe »
ACS Banat Girls, locul 2 la Final Four
REȘIȚA - ACS Banat Girls a participat sâmbătă, 21 septembrie, la Izvin (județul Timiș), la Turneul Final de [...] mai multe »
Alina Vuc, așteptată cu flori la aeroport! La Olimpiadă vrea medalie!
REȘIȚA - Delegația României de lupte feminine a sosit sâmbătă, 21 septembrie, de la Campionatul Mondial din [...] mai multe »
Secția de lupte de la CSȘ Reșița caută tinere talente
REȘIȚA - La Cupa „Banatului Montan 2019”, organizată de Asociația Județeană de Lupte Caraș-Severin, [...] mai multe »
Suporterii Reșiței, mesaj pentru un post de televiziune
REȘIȚA - La partida din etapa a VIII-a a Ligii 2 dintre Politehnica Timișoara și CSM Reșița (scor final 0-0), [...] mai multe »
Remiză albă între Poli Timișoara și CSM Reșița
REȘIȚA - CSM Reșița a remizat sâmbătă, 21 septembrie, scor 0-0, cu ASU Politehnica Timișoara, în etapa a VIII-a [...] mai multe »
Handbaliștii, pregătiți să obțină prima victorie
REȘIȚA - Handbaliștii rosso-neri vor întâlni duminică, 22 septembrie, de la ora 17, CS Minaur Baia Mare, la Sala [...] mai multe »
Derby în Banat! CSM Reșița se duce după toate punctele la Timișoara!
REȘIȚA - CSM Reșița va juca sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 16:30, în deplasare, partida cu Politehnica [...] mai multe »
CSM Reșița – Craiova se joacă la… Craiova
REȘIȚA - Chiar dacă CSM Reșița este considerată gazdă, echipa lui Leontin Doană va juca meciul de Cupă la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou