Reactualizat la:

Ucenicii vor invata meserie cu anii

Ucenicii vor invata meserie cu anii
Scris de A.M. - REȘIȚA – În funcție de nivelul calificării, persoanele și angajatorii vor avea de încheiat contracte cu o perioadă minimă necesară formării profesionale.

Rectifica

Mai multe noi modificări au intrat în vigoare la capitolul legislației privind ucenicia la locul de muncă și stagiul pentru absolvenții de învățământ superior, după cum ne informează reprezentanții Agenţiei Judetene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caras-Severin. Astfel, în funcție de nivelul de calificare pentru care se face perioada de ucenicie, contractele nu vor putea dura mai puțin de 12 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 2, de 24 de luni, pentru nivelul 3, respectiv de 36 de luni, pentru nivelul 4.

„Angajatorii care încadrează ucenici sau absolvenţi de învăţământ superior primesc, la cerere, pe toată perioada derulării contractului de ucenicie/stagiu, pentru fiecare ucenic angajat, o sumă în cuantum de 1.125 lei/lună, iar pentru fiecare stagiar angajat, câte 1.350 lei/lună, sume alocate din bugetul asigurărilor pentru şomaj în limita fondurilor alocate cu această destinaţie“, se arată într-un comunicat remis redacției.

Totuși, trebuie subliniat faptul că prevederile legate de angajarea stagiarilor au intrat în vigoare în 11 iulie, însă cele vizând contractele de ucenicie vor intra în vigoare în 10 august. „Contractele de ucenicie și stagiu, care sunt încheiate la acest moment, își produc în continuare efectele în același fel, nefiind afectate de noile prevederi“, se mai arată în documentul citat.

Informații suplimentare se pot obține de la sediul Agenției din Reșița (str. Traian Lalescu nr. 17, tel. 0255/212380) sau de la structurile sale teritoriale din Anina, Băile Herculane, Bocșa, Bozovici, Caransebeș, Moldova Noua, Oravița și Oțelu Roșu.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
In premiera, un calendar profesionist al judetului
REŞIŢA - După ce a bătut ţara în lung şi în lat, artistul fotograf Nicolae Riglea a ajuns şi în Caraş-Severin [...] mai multe »
Popa vrea sa salveze Casa de Cultura
REŞIŢA - Potrivit edilului, tocmai datoriile, care i-au adus falimentul, i-ar putea aduce acum salvarea, existând [...] mai multe »
5,6 kilometri de strazi asfaltate, in cel mult 18 luni
ZORLENŢU MARE - Toate acestea se vor întâmpla în Zorlenţu Mare şi în satul aparţinător comunei, Zorlencior, [...] mai multe »
Umezeala, bat-o vina!
CARANSEBEȘ - După ce în mediul online au apărut imagini cu o cale de acces din subsolul Spitalului Municipal de [...] mai multe »
A venit grosul dozelor de vaccin antigripal
REȘIȚA - Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin anunţă că au sosit vaccinurile antigripale de [...] mai multe »
Paradox in batalia pentru parcari
REŞIŢA - Realitatea de pe străzile municipiului Reşiţa arată nu doar că nu avem parcări suficiente. Există zone [...] mai multe »
Localnicii din Ocna de Fier au unde lucra, dar nu vor
OCNA DE FIER - În comună nu curge lapte şi miere, dar nici rău nu este, după ce în 2016 aici s-a deschis prima [...] mai multe »
Caransebesul vrea trei milioane de euro pentru un iluminat public modern
CARANSEBEȘ - Aproape trei milioane de euro din fonduri europene încearcă să obțină municipalitatea din Caransebeș [...] mai multe »
Multiplex Dacia a sarit din schema
REŞIŢA - Iniţiativa municipalităţii de a moderniza vechiul cinematograf, de a-i adăuga două noi săli mai mici [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou