REŞIŢA – Deşi de opt ani există o lege în materie, niciun agent economic cărăşean nu s-a arătat interesat de formarea ucenicilor.
Reprezentanţii AJOFM din Caraş-Severin reamintesc agenţilor economici faptul că, potrivit Legii 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, pot încheia contracte de ucenicie pentru calificarea tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 25 de ani, nevoiţi să se adapteze unui context economic din ce în ce mai dificil.
„Ucenicia la locul de muncă este soluţia pentru adaptarea formării profesionale la nevoile reale ale angajatorilor, cât şi unor nevoi economice şi patrimoniale prin care se păstrează şi se continuă anumite meserii tradiţionale”, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
Prin contractul de ucenicie, tinerii pot obţine un loc de muncă cu o durată între unu şi trei ani, perioada de probă la care poate fi supus ucenicul fiind de cel mult 30 de zile. Angajatorul trebuie să-i asigure ucenicului o pregătire teoretică şi practică, sau numai cea practică. La finalul colaborării, angajatorul este obligat să înscrie ucenicul la un Centru Autorizat de Evaluare şi Certificare a Competenţelor Profesionale, de unde acesta primeşte un atestat, costurile evaluării fiind suportate de angajator.
Durata contractului de ucenicie la locul de muncă se stabileşte în funcţie de ocupaţia/calificarea pentru care urmează să se pregătească ucenicul şi de competenţele dobândite anterior de către acesta, fără a putea fi mai mică de 12 luni, dar nici mai mare de 36 de luni.
Principalul avantaj pentru angajator este faptul că primeşte lunar o sumă egală cu 60% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă prevăzut de Legea nr. 76/2002, care în prezent este în cuantum de 500 de lei. Prin urmare, angajatorul va primi 300 de lei lunar, pe durata contractului.
„Normele de aplicare ale Legii nr 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă au fost modificate în sensul simplificării procedurilor pentru angajatori, coordonatorul ucenicului (fostul maistru) nemaiavând obligaţia obţinerii atestatului, fiind suficientă experienţa profesională de minimum cinci ani în ocupaţia pentru care se organizează programul de ucenicie”, se mai arată în documentul citat.
Agenţii economici care doresc să încheie contracte de ucenicie, precum şi persoanele care doresc să devină ucenici pot obţine informaţii suplimentare de la sediul AJOFM Caraş-Severin din Reşiţa, str. Traian Lalescu nr. 17 (tel 0255/212160).