REȘIȚA – CSM Școlar Reșița a organizat un turneu amical în Valea Domanului, la care au participat trei echipe de juniori. Grupa pregătită de Dan Boltașiu de la CSM Reșița, LPS Banatul Timișoara și UTA Arad au fost formațiile care au evoluat în acest triunghiular.
„Chiar dacă au participat copii mici, născuți în anul 2006, ne-am gândit să organizăm câteva meciuri amicale pentru că, anul viitor ne vom întâlni cu aceste echipe. Am jucat împotriva Liceului cu Program Sportiv Banatul Timișoara și împotriva echipei UTA Arad. Sper că aceste jocuri amicale le vor fi de folos juniorilor noștri și aș dori să le mulțumesc oaspeților de la LPS Banatul și de la UTA Arad că au răspuns pozitiv invitației noastre, în ciuda frigului de afară. Pe viitor ne dorim să organizăm cât mai multe astfel de meciuri de verificare atât în Valea Domanului, cât și în deplasare. Până acum am tot plecat să jucăm în alte orașe și îmi doresc ca pe viitor să fim și noi gazde mai des. Până pe data de 17 sau 18 decembrie, grupele de copii și juniori se vor antrena, chiar dacă este frig afară. Cei mici fac antrenamente în sală, iar în urma discuțiilor cu antrenorii, am decis ca cei mici să se antreneze cât mai mult. Nu punem baza doar pe meciurile oficiale, ci zilnic trebuie să se antreneze cu aceeași seriozitate. Vom continua pregătirea cât se poate de mult pentru că, cei mici trebuie să stea cât mai mult pe terenul de fotbal. Ca în fiecare an, în această săptămână va veni și la noi Moș Crăciun, pentru a le oferi copiilor și juniorilor pungi cu dulciuri”, a declarat Cristi Bobar, președintele CSM Reșița.
„Ne bucură foarte mult victoria obținută cu Banatul Timișoara și aș vrea să mulțimim conducerii pentru că s-a gândit să organizeze acest triunghiular. După acest turneu, micii fotbaliști au câștigat experiență și maturitate în joc. Nu atât de important a fost rezultatul, cât jocul propriu-zis. Sunt șanse mari ca la turneul zonal să ne confruntăm cu campioanele Timișului și Aradului”, a spus și Dan Boltașiu, antrenor la Centrul de copii și juniori de la CSM Reșița.