Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSU Reșița participă la barajul de promovare în Liga Națională.

Handbalistele de la CSU Reșița se află în această săptămână la Sfântu Gheorghe, acolo unde are loc turneul de promovare în Liga Națională. Echipa reșițeană a fost repartizată într-o grupă foarte grea, cu Dinamo București, care a făcut investiții mari în acest sezon, și cu CSM Unirea Slobozia, o participantă în Liga Națională, care speră să își păstreze locul în elită. Sportivele antrenate de Cristian Busuioc au deschis barajul cu meciul împotriva celor de la Dinamo, care s-au impus cu 32-23.

„Diferența de valoare și-a spus în cele din urmă cuvântul și Dinamo a obținut o victorie meritată. Au fost momente în care pot să spun că am contat în joc și chiar am stat aproape, în schimb pe diferența de forță și de talie Dinamo a reușit pe finalul jocului să gestioneze mult mai bine fazele și să câștige fără niciun fel de probleme această partidă. După o zi de pauză, ne așteaptă vineri meciul cu Slobozia”, a spus prof. Cristian Busuioc.

Directorul CSU Reșița, Octavian Măzăran, vede partea plină a paharului: junioarele formate pe plan local pe parcursul câtorva sezoane au devenit senioare de valoare şi au ajuns să bată la porţile promovării. „Ţinând cont că acest proiect a început de la nivelul junioarelor, suntem bucuroşi că sportivele medaliate în campionatul naţional de junioare se bat astăzi la porţile Ligii Naţionale; în acelaşi timp, e de remarcat faptul că majoritatea sportivelor noastre au fost formate pe plan local. Nu putem totuşi să ne luptăm cu echipe de tradiţie, care au un buget mult mai mare decât al nostru, să sperăm că pe viitor vom fi şi noi susţinuţi aşa cum sunt susţinute aceste echipe”, a declarat Octavian Măzăran.