Aceștia erau în camping la Poiana Mărului, împreună cu un grup de prieteni, aventurându-se cu bicicletele pe un traseu anevoios. La un moment dat, cei doi tineri (un băiat și o fată) au pierdut poteca pe care se deplasau. De frica unor câini de la o stână aflată în drumul lor, aceștia nu s-au mai întors pe traseul cunoscut și, la scurt timp, s-au rătăcit. Salvamontiștii de pe Muntele Mic au fost solicitați să intervină în jurul orei 21.00, prin intermediul Serviciului 112. Au plecat în căutare cu două ATV-uri, reușind să-i localizeze cu ajutorul coordonatelor GPS oferite de turiști. Cei doi tineri rătăciți erau în prag de hipotermie, fiind îmbrăcați doar cu un echipament subțire de ciclism, iar temperaturile din timpul nopții au coborât aproape de 6 grade Celsius. Salvatorii montani au ajuns însă la timp. Le-au adus haine groase, apă și mâncare, ajutându-i să ajungă în siguranță la corturile din Poiana Mărului.
A.M.
Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro