Reactualizat la:

Turism transfrontalier pe axa Resita-Pancevo

Turism transfrontalier pe axa Resita-Pancevo
REŞIŢA – O delegaţie sârbă s-a aflat joi în municipiul de pe Bârzava pentru un proiect în domeniul turismului.

Delegaţia a fost condusă de Zorana Vladu, directorul Asociaţiei de Turism din Pancevo, doctor în turism şi preşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Carnaval.

„Colaborarea noastră durează de mai mult timp, atât cu autorităţile reşiţene, cât şi cu cele cărăşene, încă dinaintea înfrăţirii dintre oraşul nostru şi Reşiţa. În cadrul întâlnirii cu delegaţia cărăşeană, ce a avut loc cu trei săptămâni în urmă, la Carnavalul Internaţional de la Pancevo, am decis să dezvoltăm relaţiile culturale şi bilaterale pe mai multe domenii româno-sârbe. Prezenţa noastră de azi în Caraş-Severin, la Consiliul Judeţean, are ca obiectiv special semnarea unui proiect transfrontalier cu titlul «Măsuri concrete pentru dezvoltarea şi promovarea turismului în Banat»”, a declarat pentru Jurnal de Caraş-Severin Zorana Vladu. Proiectul include dezvoltarea identităţii regionale în Banat, pe ambele maluri ale Dunării, cu accent pe turism.

„Sperăm să îndeplinim cu succes obiectivele propuse şi să creăm un alt proiect, ulterior, pe baza experienţelor acumulate în viitoprul apropiat”, a mai adăugat şeful delegaţiei sârbe.

Flavius Rotariu

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Au confiscat două tone de tutun
MOLDOVA NOUĂ - Performanţa a fost realizată de autorităţi din depozitul dezafectat al unei foste fabrici de [...] mai multe »
Jandarmul care a desenat zâmbetul pe chipul unui copil
REŞIŢA - S-a întâmplat în Reşiţa şi nu contează cum se numeşte jandarmul, contează că mai există oameni [...] mai multe »
Coco Galescu, mesaj dureros după moartea lui Zsolt Török
CARANSEBEȘ - Prieten cu cel care a decedat în urmă cu câteva zile în Munții Făgăraș, renumitul alpinist [...] mai multe »
SANITAS Caraș-Severin propune soluţii pentru impasul financiar al SJU
REŞIŢA - Reprezentanţii sindicatului SANITAS CS s-au adresat instanţei pentru restituirea sumelor neacordate [...] mai multe »
Transport electric, piste de biciclete și trotuare ca-n palmă
CARANSEBEŞ - Asta propun cei care realizează Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului Caransebeș, ieri [...] mai multe »
Calea ferată Oraviţa-Baziaş împlineşte 165 de ani
REŞIŢA - Este vorba despre primul tronson de cale ferată de pe actualul teritoriu al României, care a fost inaugurat [...] mai multe »
Atracţia nudă a minunii cinetice
REŞIŢA - Artezienele Reşiţei au fost nu o dată în centrul atenţiei, fie prin electoralele spumante care le [...] mai multe »
Trei kosovari, opriţi la frontieră
CARAŞ-SEVERIN - Cei trei au fost prinşi în miez de noapte de poliţiştii de frontieră orăviţeni, la aproximativ [...] mai multe »
Dunca cere avize pentru iarnă, deși e sceptic că le va și primi
MUNTELE MIC - Omul de afaceri timișorean, unul dintre cei mai importanți investitori din turismul cărășean, se [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou