Reactualizat la:

TSD Caransebes a daruit copiilor o lume de basm

TSD Caransebes a daruit copiilor o lume de basm
Scris de L.A. - CARANSEBEŞ – În centrul municipiului Caransebeş, Organizația de Tineret a Partidului Social Democrat Caransebeş a organizat activități pentru copiii din oraş, prin care a fost sărbătorită Ziua Copilului.

Rectifica

„Pentru fiecare dintre noi, a fost un bun prilej de a petrece câteva momente care să ne facă să ne simţim din nou copii. 1 iunie este cu şi despre copii, iar noi, tinerii social-democrați, ne bucurăm că am avut şansa să fim alături de ei. Mickey, Minnie, Donald şi Dasy au fost în mijlocul copiilor, au animat si însuflețit petrecerea celor mici. Demersurile tineretului sunt mereu susţinute de organizaţia judeţeană PSD, îndeosebi de preşedintele PSD Caraş-Severin, deputat Ion Mocioalcă. Cu toții ne-am întors în timp şi preț de câteva ore, alături de invitații noştri, reprezentanții PSD la nivel județean, preşesedintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu şi Mihaela Popovici, președinte TSD Caraș-Severin si reprezentantul nostru în Consiliul Judeţean, împreună cu noi, reprezentanţii PSD pe plan local şi întreaga organizaţie municipală PSD Caransebeș, am retrăit clipele incomparabile ale copilăriei. Copilăria este cadoul pe care viaţa ni-l face şi trebuie să-l preţuim. La mulţi ani copii, mici şi mari de pretutundeni!”, a declarat Diana Aninoiu, președintele TSD Caransebeș.

„Copilăria este cea mai frumoasă perioadă a vieții. Să ne bucurăm de ea şi să ne bucurăm de copiii noştri. 1 Iunie este o zi specială pentru noi toți, copii şi părinți. La mulți ani tuturor! Să fiți sănătoși, veseli şi să purtați mereu puritatea celei mai frumoase perioade din viață. Mă bucur că am participat la acțiunea inițiată de Organizația TSD Caransebeș. Mi-am umplut sufletul de bucurie văzând atâția copii cu zâmbetul pe buze, plini de energie şi care s-au simțit în lumea de basm. Felicit tinerii social-democrați caransebeşeni, pentru că au marcat această zi dedicată copilăriei printr-o activitate lăudabilă reușind să arate şi acum, că sunt implicați în viața socială, educativă a comunității.” , a spus Mihaela Popovici, preşedintele TSD Caraş-Severin.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Imi permit sa gandesc frumos…
REȘIȚA - Îmi permit să zâmbesc pentru că îmi place să desenez zâmbete pe chipuri, pentru că zâmbind din [...] mai multe »
Resita a deschis batalia brazilor
REŞIŢA - Câte aprecieri poate aduna un brăduţ special, făcut de o şcoală? Asta vom afla în zilele ce urmează, [...] mai multe »
Se ascut sabiile in PSD Caras-Severin
CARAŞ-SEVERIN - După demisia lui Ion Mocioalcă, tabăra care o vrea pe deputatul Luminița Jivan în fruntea [...] mai multe »
Iarna, si pomii din ariile protejate se mai imbolnavesc…
REŞIŢA - Şi, credeţi sau nu, au nevoie de drujbe... mai multe »
Pesedistele resitene incep sa plece dupa Mocioalca
REȘIȚA - Președinta OFSD Reșița, Elena Borchescu și vicepreședintele Anca Bircea, Luminița Țepeneu și Dana [...] mai multe »
Judetul Caras-Severin are biblioteca digitala
REŞIŢA - Documentele referitoare la Banatul de Munte în perioada de dinainte şi până la Marea Unire pot fi [...] mai multe »
Patru localitati carasene, cu noroc la WiFi-ul de la UE
CARAȘ-SEVERIN - Municipiul Caransebeș, orașul Oravița și comunele Cornea și Răcășdia se numără printre cele [...] mai multe »
Mos Nicolae, tare darnic cu politistii
REŞIŢA - Senatorul liberal Marcel Vela susţine că legea care ajută poliţiştii și militarii din alte servicii îi [...] mai multe »
Salariatii AquaCaras au rabufnit
REŞIŢA - Mai exact, peste 250 de angajaţi, afiliaţi în Sindicatul Independent din cadrul AquaCaraş, coordonat de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou