Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În baza relaţiilor de colaborare dintre gruparea din Valea Domanului şi Clubul Proleter Zrenjanin, Serbia, statornicite în 2012, grupa de juniori născuţi în anul 2000 a fost invitată să participe, la sfârşitul săptămânii trecute, la un turneu de fotbal, cu participarea a şase formaţii din ţara gazdă şi două din România.

Alături de AFCM Reşiţa a mai fost prezentă şi Şcoala de Fotbal „Marcel Băban” Jimbolia. În final, elevii antrenorul Petru Panescu au intrat în posesia trofeului pus în joc, fără să înregistreze vreo înfrângere: 1-0 cu F.K. Vârşeţ, prin golul înscris de Vlad Chera, 0-0 cu Academia Bamby şi 0-0 cu Dinamo Pancevo. În semifinale, Reşiţa a întâlnit Proleter Zrenjanin, pe care a învins-o cu scorul de 4-2 (0-0,0-0), după executarea loviturilor de departajare. Iar în finala turneului, tinerii fotbalişti reşiţeni s-au impus cu 3-0, în disputa cu Radnicki Zrenjanin, prin reuşitele lui Vlad Chera. „De altfel, acesta a fost declarat, de organizatori, cel mai bun jucător al finalei”, după cum a precizat Florin Ştiube, preşedintele Comisiei Relaţii cu presa, din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Caraş-Severin.

„Ne bucurăm foarte mult că am reuşit să aducem trofeul în Valea Domanului, deşi nu ne-a fost chiar uşor, fiindcă am jucat cinci meciuri de 35 de minute fiecare, într-o zi, a precizat antrenorul Petru Panescu. Şi, cred că am făcut o bună propagandă fotbalului juvenil din Reşiţa şi din Caraş-Severin. Vreau să mai remarc faptul că avem o colaborare excelentă cu prietenii noştri de la Proleter Zrenjanin, benefică pentru copii. Acum este rândul nostru să-i invităm la Reşiţa“.

Tehnicienii reşiţeni Petru Panescu şi Sergiu Toma au avut la dispoziţie următorul lot de jucători: Andrei Erceanu, Alex Pervescu, Andrei Burciu, Bogdan Pop, Adrian Volocici, Vlad Chera, Robert Brage, Cosmin Lupu, Lucian Alexandru, Leonardo Dragotă. JCS-Marius Moraru