Reactualizat la:

Tricolorii vor să răzbune egalul de la Constanţa

Tricolorii vor să răzbune egalul de la Constanţa
Mai este puţin până la meciul pe care reprezentativa României îl va susţine împotriva Bulgariei, penultimul din campania de calificare la EURO 2008.

Iată echipele de start pe care vor miza cei doi selecţioneri:

Bulgaria: Ivankov – Todorov, Tomasic, Tuncev, Zanev – Gheorghiev, S. Petrov, C. Iankov, M. Petrov – V. Dimitrov – Berbatov. Antrenor: Dimitar Penev

România: Lobonţ – Ogăraru, Tamaş, D. Goian, Raţ – Codrea, Ov. Petre, Chivu – Nicoliţă, Mazilu, D. Niculae. Antrenor: Victor Piţurcă

Deja calificat la Euro cu două meciuri înainte de finalul preliminariilor, selecţionerul Piţurcă pune sare pe rana bulgarilor, care vor privi aproape sigur turneul final de anul viitor la televizor.

“S-a demonstrat că România şi Olanda sunt mai valoroase decât Bulgaria în aceste preliminarii. Dacă vor învinge, bulgarii vor demonstra că au fost mai buni ca noi mâine. Asta e situaţia!”, a declarat Victor Piţurcă.

Chiar şi fără Adrian Mutu şi cu gândul la egalul din tur de la Constanţa, tricolorii sunt hotărâţi să nu le dea nicio şansă bulgarilor şi se gândesc doar la victorie pentru a râămâne pe primul loc.

“Nu e meci amical, este oficial. Este o partidă oarecum fără miză, dar vrem să ne pregătim pentru ce urmează”, a declarat căpitanul, Cristi Chivu.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Fotbal
România U19 a pierdut la scor
Debut nefast pentru naţionala României de juniori under 19 la Turul de Elită care se desfăşoară la Krasnodar. mai multe »
România, în grupă cu Spania
Naționala „tricoloră” și-a aflat adversarele din preliminariile Campionatului European de fotbal. Burleanu și [...] mai multe »
Cele mai reușite “cadre” de la Mondial! Nominalizații turneului din Rusia
Campionatul Mondial din Rusia, ediția 2018 s-a terminat, Franța a fost desemnată pe merit campioană mondială [...] mai multe »
Finala Cupei Mondiale 2018! Croația atinge borne istorice
Croația este pentru prima dată în marea finală a Cupei Mondiale în toată istoria sa, iar duminică va da piept de [...] mai multe »
Prima semifinală de la Campionatul Mondial: Meciul Franţa-Belgia se joacă marți
Marţi va avea loc prima semifinală a Campionatului Mondial din Rusia. Franţa va întâlni Belgia, la [...] mai multe »
SUA, Canada și Mexic vor organiza CM din anul 2026
Candidatura comună a SUA, Canadei şi Mexicului a ieşit învingătoare în cursa pentru organizarea Cupei Mondiale [...] mai multe »
Rapid a câştigat Cupa României după un succes cu 3-1 în faţa Stelei
Academia Rapid a câştigat cu 3-1 meciul jucat împotriva Stelei în finala Cupei României, faza pe Bucureşti, şi au [...] mai multe »
Bogdan Stancu se retrage de la echipa națională
Atacantul român a trimis o scrisoare Federației Române de Fotbal prin care anunță că se retrage de la echipa [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou