Reactualizat la:

Tricolorii, la prima şedinţă

Tricolorii, la prima şedinţă
REŞIŢA – Componenţii echipei de handbal masculin a României s-au întâlnit luni în Sala Polivalentă din Reşiţa.

 (2 comentarii)

Rectifica

Prezenţa primei reprezentative de handbal a României, în municipiul de pe Bârzava, este o premieră absolută.

Factorul psihologic

Meritul îi aparţine, în primul rând, lui Aihan Omer, antrenorul principal al U.C.M.R. şi al tricolorilor. Dar şi factorilor judeţeni şi locali, întrucât s-au implicat în mod direct în asigurarea tuturor condiţiilor de pregătire.

„Nu cunosc trecutul, dar, după câte se pare, echipa naţională este pentru prima dată la Reşiţa, a declarat Aihan Omer luni, în cadrul unei conferinţe de presă, la care a participat şi Sandu Iacob. Şi sper să fie cu noroc, de bun augur. Ne-am întâlnit doar cu o parte dintre componenţii echipei naţionale. Din păcate, n-am avut posibilitatea să facem un antrenament cu toţi jucătorii. O să facem unul singur, în Muntenegru. Dar, astea sunt condiţiile şi trebuie să le tratăm ca atare. Vom pune mult accent pe factorul psihologic, pe concentrare. Pentru că avem posibilitatea să câştigăm“.

Tricolorii vor pleca marţi dimineaţă, spre Muntenegru, pentru jocul de miercuri, 26 noiembrie a.c., ora 19.00, de la Niksic, de la hotelul unde au rezervarea. Deşi, la un moment dat, au apărut unele nesincronizări. Întoarcerea este programată imediat după partidă, iar zilele de 28 şi 29 noiembrie a.c. vor fi rezervate pregătirii marelui meci cu Suedia de duminică, 30 noiembrie a.c., ora 11.00.

Marius Moraru

mariu.moraru@informmedia.ro



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CS Universitatea Reșița, aur la Campionatul Național
REȘIȚA. Sportivele Andreea Șuhai, Larisa Ferenţ, Alexandra Boca şi Daria Grigoroiu, pregătite de antrenorii [...] mai multe »
Fortuna n-a fost de partea Lupacului
LUPAC - În prima manșă a barajului de promovare în Liga a 3-a, Voința Lupac-Fortuna Becicherecu Mic 0-2 (0-1). mai multe »
Reșițenii se pregătesc de Campionatul Mondial
REȘIȚA - Delegația Federației Române de Karate WUKF se va deplasa în aceste zile la Bratislava (Slovacia), în [...] mai multe »
Cătălin Bagherea a încheiat stagiul de la CFR Cluj
REȘIȚA - Cătălin Bagherea (16 ani) a încheiat pregătirea făcută alături de la CFR Cluj, iar acum s-a întors la [...] mai multe »
55 de medalii de aur la Campionatul Național pentru Reșița 07
REȘIȚA - Aproximativ 100 de seniori ai înotului românesc au venit la Reșița, ca să cucerească medaliile puse în [...] mai multe »
Voința Lupac a cucerit cupa și campionatul
CARAȘ-SEVERIN - La doar câteva zile după ce a câștigat Cupa României Caraș-Severin, Voința Lupac a reușit să [...] mai multe »
Ezerişul şi Anina, ultimul examen înainte de vacanţă
REȘIȚA - Progresul Ezeriş – CSO Anina 9-2 (5-1), în etapa cu numărul 26, ultima a campionatului Ligii a IV-a, pe [...] mai multe »
Două turnee finale au trecut, a mai rămas unul
REȘIȚA - Profesoara Lucia Moruț a participat deja cu fetele pe care le antrenează la două turnee finale (junioare [...] mai multe »
Concurs de Functional Fitness Bodyweight la Reșița
REȘIȚA - La Reşiţa, la Complexul Sportiv Superfit s-a desfăşurat concursul „Western Carphatians Functional [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou