Reactualizat la:

Trei zile, patru sute de sanctiuni

Trei zile, patru sute de sanctiuni
Scris de A.M. - CARAŞ-SEVERIN – Cele trei zile ale sfârşitului de săptămână s-au dovedit extrem de încărcate din punct de vedere rutier. Pe arterele judeţului au curs nu mai puţin de 400 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe dintre acestea (266) fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză.

În total, au fost aplicate 431 de sancţiuni contravenţionale. Printre acestea figurează şi şase depăşiri neregulamentare, dar şi patru cazuri de conducere sub influenţa alcoolului. Spre exemplu, poliţiştii bocşeni au tras pe dreapta un autoturism care circula pe raza comunei Ramna. La volan se afla un bărbat de 35 de ani din judeţul Maramureş, în cazul căruia etiltestul a indicat un rezultat pozitiv, motiv pentru care şoferul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Oamenii legii au întocmit pe numele maramureşeanului un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului. „Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor“, informează Poliţia Caraș-Severin.

În total, 18 şoferi au fost făcuţi pietoni, fiindu-le reţinute permisele de conducere pentru depăşirea limitelor legale de viteză, pentru depăşiri neregulamentare şi pentru conducere sub influenţa alcoolului. În plus, oamenii legii au retras un certificat de înmatriculare.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Ah, viata chiar inseamna multe…
REȘIȚA - Săptămâna trecută scriam că realităţile în care trăim mă fac să nu mai vreau să mă-mbăt cu apă [...] mai multe »
Cinci caraseni, accident mortal pe Autostrada Timisoara-Arad
CARAȘ-SEVERIN - Un BMW a scăpat de sub control și s-a răsturnat în afara părții carosabile, șoferul în vârstă [...] mai multe »
Se-nverzeste promenada
REȘIȚA - După ce trotuarele dinspre Centrul Civic spre Podul CET au fost reabilitate şi modernizate, după montarea [...] mai multe »
Amenzi si produse retrase de pe piata
REŞIŢA - Inspectorii CJPC spun că munca lor începe să dea roade, întrucât numărul operatorilor economici care se [...] mai multe »
Intrarile Resitei au fost curatate
REȘIȚA - Cele cinci intrări în reşedinţa judeţului au fost curăţate, vineri, în cadrul unei campanii în care [...] mai multe »
Autoturism in flacari, la Ciclova Montana
ORAVIȚA - Sâmbătă dimineață, la scurt timp după ora 8.30, prin apel la 112 a fost anunțată izbucnirea unui [...] mai multe »
Copiii invata sa faca si sa manance produse traditionale
REŞIŢA - Fiindcă nimic nu se compară cu „Mâncarea sănătoasă, mâncarea gustoasă de la noi de acasă“. Sub [...] mai multe »
Cine a vrut sa munceasca, a gasit!
REŞIŢA - 20 de cărăşeni au reuşit angajarea chiar în ziua bursei de muncă, în vreme ce alţi 139 au fost [...] mai multe »
Greco catolicii primesc o vizita importanta
REŞIŢA - Sâmbătă, 21 aprilie a.c. ora 15, Mons. Miguel Maury Buendia, Nunţiu Apostolic în România, împreună cu [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou