Reactualizat la:

Trei zile cu „recolta bogata” pentru rutieri

Trei zile cu „recolta bogata” pentru rutieri
REŞIŢA – Radarele cărăşene au surprins sute de şoferi care s-au lăsat în pedală.

 (1 comentariu)

Zilele trecute, poliţiştii rutieri şi cei de ordine publică din Caraş-Severin au desfăşurat acţiuni pe raza întregului judeţ cu aparatele de supraveghere video. În urma acestora au fost aplicate, în doar trei zile, 355 de sancţiuni contravenţionale celor care au încălcat normele de circulaţie pe drumurile publice. În perioada menţionată, poliţiştii au sancţionat 224 de şoferi pentru că nu au respectat viteza legală de deplasare, doi pentru că au fost depistaţi sub influenţa băuturilor alcoolice şi 129 pentru alte abateri.

„Pe lângă sancţiuni au fost reţinute 12 permise de conducere (două pentru consum de alcool, unul pentru depăşirea vitezei legale cu peste 50 km/h şi nouă pentru efectuarea de depăşiri neregulamentare)”, a precizat agentul principal Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Caraş-Severin. În cadrul acestor acţiuni au fost constatate şi şapte infracţiuni.

Flavius Rotariu

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
BMW versus Toyota în apropiere de Reșița, pe DN 58!
CARAȘ-SEVERIN - Accidentul s-a produs la intersecția cu drumul spre Doman, motociclistul fiind transportat în stare [...] mai multe »
A debutat ,,Casa Verde” pentru persoanele fizice
CARAȘ-SEVERIN - Programul este destinat instalării de panouri fotovoltaice,  iar în Caraş-Severin sunt două [...] mai multe »
Anca Stanoev, exemplu pentru elevii din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Municipiul de pe Timiș și Sebeș s-a mândrit în această vară cu două eleve de nota 10, la [...] mai multe »
Încă un pas pentru gaz în Valea Cenchii și Teiuș
CARANSEBEȘ - Deocamdată, prin aprobarea în Consiliul Local a documentației tehnico-economice (faza proiect tehnic) [...] mai multe »
Ei sunt baza în care ne punem toate speranţele!
REȘIȚA - Asta spunea prefectul Matei Lupu, care i-a felicitat, împreună cu preşedintele CJ Silviu Hurduzeu, pe [...] mai multe »
Teodorovici: Cu două pensii speciale plătim toate pensiile dintr-o comună din Caraş-Severin!
CARAŞ-SEVERIN - Asta ne-a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care de acum este pe placul a milioane de [...] mai multe »
Ultimele retuşuri pentru ANL, în Moroasa
REŞIŢA - Municipalitatea a aprobat predarea amplasamentului pentru ridicarea celor şase blocuri, fiind desfiinţate [...] mai multe »
Dezinsecție degeaba la Caransebeș?
CARANSEBEȘ - Așa susține primarul Felix Borcean, potrivit căruia țânțarii nu vor dispărea niciodată din [...] mai multe »
Promisiuni pentru curent în Poiana Mărului
POIANA MĂRULUI - De câteva zile, cei aflaţi în Poiana Mărului se plâng că au curent electric cu porţia, iar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou