SLATINA TIMIŞ – Lecţia taximetristului rămas înzăpezit pe drumul dintre Slatina Timiş şi Văliug, care este închis, nu a fost învăţată de doritorii de patinaj pe drumuri interzise. Trei timişoreni posesori de SUV au ignorat şi ei indicatorul rutier „Acces interzis“, continuându-şi drumul între cele două localităţi cărăşene, duminică seara, pentru ca după doi kilometri să-şi încheie aventura înzăpeziţi, blocaţi între nămeţi.
„Prin apel la numărul de urgență 112, cei trei tineri au solicitat sprijinul jandarmilor montani, pentru a deszăpezi autoturismul. Preț de 70 de minute, jandarmii s-au luptat cu frigul și zăpadă, reușind să repună pe partea carosabilă mașina de peste 2.000 de kilograme. Pentru un sejur minunat în zona montană, obligatoriu trebuie respectate indicațiile jandarmilor și a indicatoarelor montane, dar și rutiere“, au subliniat jandarmii cărășeni.
Poliţia Caraș-Severin ne-a informat că, după ce au fost salvaţi de jandarmi, atât taximetristul, cât şi timişoreanul de la volan au fost sancţionaţi cu câte trei puncte şi 145 de lei.