REŞIŢA – Bilanţul pe ianuarie al activităţii Inspectoratului Teritorial de Muncă arată că s-au înregistrat şase evenimente, urmând a se stabili dacă au fost sau nu accidente de muncă. În aceeaşi lună, inspectorii cărăşeni au efectuat şi 220 de controale, în urma cărora s-au aplicat amenzi contravenţionale de 63.000 de lei, iar pentru munca „la negru“ sancţiunile s-au ridicat la 30.000 de lei.
În aceeaşi lună, inspectorii cărăşeni au efectuat şi 220 de controale, în urma cărora s-au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 63.000 lei. Sancţiunile din domeniul relaţiilor de muncă, în valoare de 53.000 lei, s-au dat pentru: neîncheiere în formă scrisă a contractului individual de muncă, primirea la lucru a unui cetățean non UE fără a avea aviz de muncă eliberat de Biroul pentru Imigrări al județului Caraș-Severin, nerespectarea repausului săptămânal, nerespectarea regimului de muncă al zilierilor, nerespectarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă la controlul anterior.
De asemenea, pentru primirea la muncă a două persoane, fără forme legale, doi angajatori au fost amendaţi cu 10.000, respectiv 20.000 de lei. Totodată, sancţiunile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în valoare de 10.000 de lei, au fost aplicate pentru deficienţe ce se referă la: funcționarea dispozitivelor de protecție, instruirea lucrătorilor, efectuarea controalelor medicale la angajare și periodic, asigurarea măsurilor de prim ajutor, purtarea echipamentului individual de protecție, semnalizarea de securitate a locurilor de muncă.
De asemenea, din totalul celor şase evenimente înregistrate în ianuarie la nivel judeţean, trei dintre ele s-au soldat cu deces, iar restul cu incapacitate temporară de muncă. Potrivit purtătorului de cuvânt al ITM Caraş-Severin, Mihaela Aga, abia după finalizarea cercetărilor se va stabili dacă acestea se încadrează în categoria accidentelor de muncă. Nu în ultimul rând, inspectorii cărăşeni au dispus un număr de 272 de măsuri obligatorii, pentru remedierea deficienţelor constatate în timpul controalelor.
În baza Legii nr. 52/2011, privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, s-au luat în evidenţă 190 de persoane şi, potrivit Legii nr. 62/2011 a dialogului social, s-au înregistrat cinci contracte colective de muncă şi zece acte adiţionale (prelungire a duratei de valabilitate/modificare a contractului colectiv de muncă).