Reactualizat la:

Trecutul, sculptat în lumină

Trecutul, sculptat în lumină
REŞIŢA – Pe 12 decembrie a fost inaugurată expoziţia foto „Refractări – Willy Pragher – Spaţii vizuale româneşti 1924-1944“.

Rectifica

Inaugurarea a avut loc la Muzeul Banatului Montan din Reşiţa. Autorul fotografiilor, Willy Pragher, s-a născut la 4 mai 1908 în Berlin, tatăl său fiind inginer chimist din Bucureşti, iar mama din Germania.

Întreaga sa viaţă s-a rotit în jurul obiectivului camerei fotografice. Între 1932-1939, Pragher a fost fotograf profesionist la Berlin, apoi, până în 1944, a lucrat ca fotograf publicitar la o companie petrolieră din Bucureşti.

În această perioadă el a realizat o serie de fotografii pe cele mai variate teme, care surprind momente unice din istoria României din timpul celui de-al doilea război mondial.

Privind fotografiile expuse în aceste zile la Reşiţa, te simţi de parcă ai privi prin fereastra unei adevărate maşini a timpului.

Suntem martorii modernizării treptate a societăţii româneşti în pragul anilor ’40, proces întrerupt brusc de izbucnirea ultimei conflagraţii mondiale.

Feţele senine ale oamenilor sunt întunecate de norii războiului. Peisajele paşnice sunt înlocuite de ruine şi pustietate.

Parcă autorul ar încerca să prezinte natura duală a fiinţei umane, atât ca şi creator, cât şi ca distrugător al propriei sale opere.

Şi, într-un fel, Willy Pragher are dreptate. Al doilea război mondial a însemnat sfârşitul unei lumi, sfârşitul societăţii interbelice.

O epocă apusă, însă care, prin aceste fotografii, reuşeşte să mai arunce o ultimă strălucire.

Nina Curiţa



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
A intrat cu maşina în TIR
CARANSEBEŞ - O persoană a fost rănită grav în urma unui accident rutier produs la miezul nopţii de duminică spre [...] mai multe »
„Babeş-Bolyai“ ar putea absorbi „Eftimie Murgu“
REŞIŢA - Conducerea forului universitar reşiţean a luat decizia de a demara negocierile cu cei de Cluj, în vederea [...] mai multe »
Cam 1,5 miliarde de lei a adus PSD în Caraş-Severin
REŞIŢA - Sau cel puţin aşa susţine deputatul Luminiţa Jivan, care consideră că PSD a guvernat bine, dovadă [...] mai multe »
Ucis de mașina în care încerca să urce
POJEJENA - Un bărbat și-a pierdut viața într-un stupid accident de circulație produs în această dimineață, în [...] mai multe »
Guvernul a dat, aleşii locali au împărţit „de îndată“!
REŞIŢA - N-au stat prea mult pe gânduri şi au votat pe repede înainte proiectele de hotărâre ale Consiliului [...] mai multe »
Domnul primar nu înţelege cum funcționează sistemul de învățământ!
REŞIŢA - Asta spune, într-un comunicat trimis redacţiei, inspectorul şcolar general Marius Cornici, ca o replică [...] mai multe »
Pe aici nu se trece!
REȘIȚA - Vineri dimineaţă, muncitorii lucrau deja de zor pentru reţelele de apă şi canalizare de pe strada Petru [...] mai multe »
Niciun absolvent n-a bătut palma angajării
REȘIȚA - Sala Campus Cafe a Universităţii „Eftimie Murgu“ a găzduit o nouă ediţie a bursei locurilor de [...] mai multe »
Băile Neptun, puse în siguranță de o firmă din Baia Mare
BĂILE HERCULANE - Firma are un portofoliu impresionant în ce privește restaurarea monumentelor istorice și a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou