MARGA – Povesteşte un cărăşean care a trecut pragul unui veac de viaţă, amintindu-şi de vremea războiului şi a prizonieratului în Siberia. Antonie Mihuţi, din comuna Marga, a împlinit duminică, 3 noiembrie, un secol de viaţă.
Cu acest prilej, Matei Lupu, prefectul judeţului Caraş-Severin, împreună cu reprezentanţi ai structurilor judeţene ale Ministerului Afacerilor Interne, primarul comunei, copii, nepoţi, strănepoţi, stră-strănepoţi, dar şi membri ai comunităţii în care s-a născut şi trăieşte de un veac i-au fost alături pentru a-i spune împreună „La mulţi ani!“.
Din lunga şi încercata sa existenţă, au rămas marcanţi anii în care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. Deşi de la marea conflagraţie s-au scurs decenii în care viaţa a mers mai departe, reluându-şi cursul firesc, amintirile sunt şi astăzi la fel de vii.
„După ce am făcut stagiul militar în Caransebeș, la o unitate de grăniceri, am primit gradul de sergent. În anul 1941, în februarie, am primit ordinul de plecare pe front. Am fost transportați cu trenul la Odessa, unde am stat o lună. Acolo rușii au dat atacul, treceau gloanțe pe langă mine, dar pe mine m-a ferit Maica Domnului, am avut la mine o foaie din Visul Maicii Domnului“, povesteşte sărbătoritul.
Greul abia avea să înceapă
„După ce s-a rupt frontul, armata română a intrat în retragere, dar nu am ajuns până la graniță. Am fost urmăriți și ne-au prins hoardele rusești, ne-au luat prizonieri și ne-au dus în Siberia. Acolo am stat cinci ani în care am fost dispărut, abia după patru ani ne-au dat o carte poștală să scriem acasă. În tot acest timp ne-au mutat în 14 lagăre. Dacă eram slăbiți de foame și de frig și nu puteam să mergem la lucru, primeam bătaie în loc de mâncare, și aia mizerabilă“, îşi aminteşte acesta.
În mijlocul terorilor şi suferinţei, credinţa a fost singura care l-a ajutat să meargă mai departe, chiar şi atunci când totul părea lipsit de speranţă: „Dumnezeu mi-a ajutat de am supraviețuit. Când într-o dimineață a venit comandantul, ne-a dat haine mai bune, ne-a spus să ne îmbrăcăm, să ne luăm tot ce avem și să mergem la gară. Nu știam de ce, nu ştiam nimic. Apoi ne-a urcat în tren și ne-a spus: mergeți acasă. Atunci mare bucurie, am ajuns în sfârşit acasă. Aveam 45 de kilograme, dar mi-am revenit până în primăvară. M-am angajat ca merceolog la cooperație, apoi m-au pus președinte, de unde am ieșit la pensie în anul 1987“.
Reprezentanţii Instituţiei Prefectului au ţinut să-i mulţumească lui Antonie Mihuţi care le-a oferit o nepreţuită lecţie de istorie şi de viaţă.
T.K.