REŞIŢA – Vârstnicii aflaţi în centrele de îngrijire au nevoie acută de socializare.
Aceasta este concluzia desprinsă din prezentarea efectuată de către reprezentanţii căminelor de bătrâni din județ, miercuri, în cadrul Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice. Principala temă a întâlnirii a fost legată de serviciile specializate de găzduire, îngrijire, recuperare din cadrul instituţiilor de profil.
„În cadrul Complexului de Servicii Sociale Comunitare pentru Persoane Adulte Reşiţa sunt internate 172 persoane, dintre care 149 la modulul din zona Marginea şi 23 la cel de recuperare şi reabilitare persoane vârstnice dependente din Secu. În primele şase luni au fost soluţionate 30 de cereri de internare şi a fost externată la cerere o persoană. Cu toate că avem programe de socializare şi petrecere a timpului liber, suntem deschişi unor idei sau proiecte care să ajute la socializarea beneficiarilor noştri“, a precizat directorul interimar al complexului, Cristian Vîlceanu.
Ideea a fost susţinută şi de reprezentanţii căminelor pentru persoane vârstnice din Caransebeş, Sacu, Anina şi Bocşa, care au mai adăugat că este nevoie şi de reprezentanţi ai comunităţii care, prin acţiuni de voluntariat să susţină moral vârstnicii instituţionalizaţi. Mai mult, aceştia au adăugat că există parteneriate în acest sens cu anumite instituţii şi organizaţii, dar că voluntarii respectivi nu pot dedica timp de socializare în fiecare zi a anului.
Un alt impediment în calea unor activităţi inedite dar şi curente ar fi lipsa de personal, mai puţin resimţită în localităţile unde angajaţii necesari au venit de la spitalele desfiinţate – Anina şi Bocşa.
Flavius Rotariu