Reactualizat la:

„Trataţi ca nişte cerşetori“

„Trataţi ca nişte cerşetori“
REŞIŢA – Ne referim la modul cum se comportă unii dintre reprezentanţii autorităţilor locale cu membrii ONG-urilor.

 (3 comentarii)

Rectifica

În ţările cu adevărat civilizate, Organizaţiile Neguvernamentale sunt printre cei mai importanţi parteneri de dialog ai sectorului de afaceri.

În Caraş-Severin însă, ONG-urile sunt deseori văzute doar ca organizaţii care cer tot timpul ceva, care stau mereu cu mâna întinsă sau pe care le sponsorizezi dacă vrei să faci un exerciţiu de imagine.

„La nivelul judeţului nu prea avem sprijin din partea primăriilor. Mai mult decât atât, când ne-am deplasat la primăria Oraviţa am dat peste o doamnă contabilă care ne-a tratat exact ca pe nişte cerşetori. Noi nu cerem pentru noi, ci vrem să îi ajutăm pe cei ce au nevoie“, spune Marinela Rotariu, direcor de comunicare al Asociaţei de Binefacere Pro Vitam Caraş-Severin.

Însă ei nu stau degeaba. Pro Vitam a câştigat în 2008 două proiecte. Este vorba despre înfiinţarea a două centre, un adăpost cu şase locruri pentru victimele violenţei în familie, „Casa Pro Vitam“, şi un centru pentru găzduirea temporară a persoanelor adulte cu handicap. Acest centru va avea 12 locuri şi se va numi „Centru Respiro Pro Viram“.

„Sunt proiecte ce vor fi finalizate la sfârşitul acestui an, mai exact în noiembrie respectiv decembrie 2008“, a mai spus Marinela Rotariu. Se pare că abia după ce vor fi construite aceste centre începe adevărata bătălie şi anume menţinerea lor.

Tot în acest an, Asociaţia de Binefacere Pro Vitam a acordat servicii de consiliere şi recuperare unui număr de 77 de persoane vârstnice.



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă drumul cârnaţilor de la Fluturelu
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean vorbea despre oprirea circulaţiei pe Bulevardul A.I. Cuza, între [...] mai multe »
Acum cinci ani s-a stins sculptorul luminii
BOC;A - „În seara zilei de 19 iulie 2014, la 91 de ani, maestrul Constantin Lucaci şi-a luat rămas bun de la [...] mai multe »
Spărturi eterne
REȘIȚA - Mai multe lucrări s-au făcut în ultimele luni în Govândari, în zona intersecţiei semaforizate de [...] mai multe »
Măureniul a stopat asfaltările!
MĂURENI - „Nu vom fi de niciodată de acord cu lucrul făcut de mântuială“, notează reprezentanţii primăriei [...] mai multe »
Torma, exclus din PNL cu 56 de voturi pentru
REŞIŢA - În şedinţa Comitetului Director Judeţean al PNL ce a avut loc joi, 18 iulie, 2019, la care au participat [...] mai multe »
Doar 37 de posturi sunt titularizabile
CARAȘ-SEVERIN - Aproape 400 de candidați au intrat în cursa pentru un post de profesor titular în judeţul [...] mai multe »
Va încurca sau nu noul tramvai?
REŞIŢA - Dacă în Govândari, tramvaiele îşi vor croi drum prin spaţiul verde şi parcările de pe Bulevardul [...] mai multe »
Proiectul bacului, mai tulbure decât Dunărea când plouă
CARAŞ-SEVERIN - Deschiderea punctului de trecere a Dunării cu bacul între Moldova Nouă şi Golubac este un proiect [...] mai multe »
Sistemul ro-alert, în noi teste
CARAŞ-SEVERIN - În perioada 18-30 iulie 2019, de la 10.00 la 12.00, în Caraş-Severin are loc o nouă rundă de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou