Reactualizat la:

Tratamentul la „cădiţe"

Tratamentul la „cădiţe"
BĂILE HERCULANE – A devenit deja o tradiţie ca turiştii din toată ţara să vină la Băile Herculane pentru beneficiile izvoarelor termale.

 (3 comentarii)

Staţiunea a fost luată cu asalt de mii de tineri din toată ţara. După o zi întreagă de agitaţie şi oboseală, seara, turiştii se adună cu sutele la izvoarele termale de pe malul Cernei.

Glumele şi buna dispoziţie sunt la ordinea zilei, tratamentul la cădiţe este de acum un patent al celor ce practică turismul liber la Băile Herculane. Este bine cunoscut faptul că pe raza oraşului – staţiune există zeci de izvoare termale naturale care au fost amenajate de turişti sau sunt folosite în mod liber de către aceştia.

Este vorba de celebrele „cădiţe” de pe malul râului Cerna. Majoritatea se află în zona „7 Izvoare”, dar pot fi găsite şi lângă Hotelul Roman sau sub „piciorul podului”. La „cădiţe” se practică o metodă inedită de tratament. După ce stau câte o jumătate de oră în apa termală, care are 60- 70 de grade, oamenii intră brusc în apa rece a Cernei, apă a cărei temperatură nu depăşeşte în această perioadă 15 grade.

Oamenii spun că în aşa fel se călesc şi îşi îmbunătăţesc starea sănătăţii.

Sorin Goruianu
jurnaldecaras@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Clinica Nera va fi finalizată
CARAȘ-SEVERIN - Viorica Dăncilă, premierul României, a vizitat vineri şi Clinica de recuperare oncologică de la [...] mai multe »
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
15 hectare de vegetație în flăcări
MOLDOVA NOUĂ - Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă [...] mai multe »
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Gata cu bicicletele gratis la Reşiţa
REŞIŢA - „La o zi de la lansarea sistemului de bike share din Reșița, din cauza utilizării improprii a [...] mai multe »
Organigrama spitalului din Caransebeș n-are priză la consilieri
CARANSEBEŞ - Nici a doua oară aleșii locali nu au fost convinși de explicațiile oferite de reprezentanții [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou