Reactualizat la:

Tratamentul elvetian face bine patrupedelor

Tratamentul elvetian face bine patrupedelor
REŞIŢA – Este concluzia trasă de municipalitate la jumătate de an după încheierea parteneriatului cu asociaţia din Ţara Cantoanelor.

Rectifica

În privinţa patrupedelor reşiţene, încheierea parteneriatului dintre Primăria Reşiţa şi asociaţia elveţiană Wings of Care (WIOCA) a adus un suflu pozitiv. Închiderea padocului de la Minda şi mutarea câinilor la cel de pe Dealul Lupacului a îmbunătăţit cu mult situaţia patrupedelor adunate de pe străzile municipiului. Mai mult, reprezentanţii diferitelor servicii din cadrul primăriei, care au avut contact cu elveţienii, îi consideră drept cei mai serioşi parteneri pe care i-a avut municipalitatea până acum.

„Cu privire la padocul nostru, l-am mutat pe strada Lupacului, aminteşte primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu. Corespunde în general cerinţelor, s-au făcut acolo lucrări investiţionale serioase, avem acel parteneriat cu o asociaţie din Elveţia, WIOCA. Dânşii s-au declarat mulţumiţi, au fost şi câteva aspecte poate nu pe placul lor, dar au fost intervenţii potrivite şi de bun simţ ale dânşilor. Au văzut că există un reviriment, şi cred eu că printr-o colaborare serioasă cu dânşii putem să mergem înainte. Am avut colaborări şi cu două asociaţii de câini care mereu făceau sesizări şi nu prea veneau decât cu imagine. Nu prea veneau efectiv cu implicaţii, ţinând cont de medicamente, de asistenţă, de hrană şi aşa mai departe. Sau cu proiecte cu vreo susţinere guvernamentală sau europeană”.

Ce-i drept, însă, faptul că municipalitatea a rupt pe rând toate convenţiile cu ONG-urile locale spune ceva, dar nu în legătură cu eventuala neseriozitate a acestora, ci cu lipsa de finanţare. De fapt, vina ar putea fi chiar una generalizată, pentru că ONG-urile de pe meleagurile noastre abia reuşesc să adune ceva donaţii. Până la urmă, şi asociaţia elveţiană are nişte donatori în spate. La noi, poate, oamenii nu dau bani pentru astfel de scopuri, potrivit edilului: „Nu dau, pentru că oamenii în mare măsură sunt nevoiaşi. Ştiţi, odată cu criza asta, puterea de cumpărare a scăzut şi atunci nici nu poţi să le ceri oamenilor prea multe. Pentru că, uitaţi, anumite preţuri au crescut şi TVA-ul s-a mărit, şi veniturile tot au scăzut. Dar pe lângă aceste aspecte, devalorizarea este evident accentuată. Au crescut nişte preţuri la utilităţi, a crescut preţul gazului, apei şi aşa mai departe”.

Antoniu Mocanu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
BMW plus vitezoman egal accident!
REȘIȚA - Totul s-a produs în această după-amiază, în zona Muncitoresc din Reșița, în zona pasajului TMK. Din [...] mai multe »
Căsuţa Trifan şi-a deschis porţile pentru vizitatori
VALEAPAI - Înscrisă în platforma Mutat la ţară, familia Trifan a găzduit pentru prima oară în Cetatea Valeapai [...] mai multe »
Maica Maria, iubită şi preţuită la Zorlenţu Mare
ZORLENŢU MARE - Aşa o descriu, în câteva cuvinte, reprezentanţii Instituţiei Prefectului, care au trecut pragul [...] mai multe »
Problemele din şcoli, discutate cu uşile închise
REŞIŢA - Situaţia siguranţei elevilor, a pregătirii sistemului educaţional pentru un nou an, situaţia şcolilor [...] mai multe »
Accident grav pe Centura Caransebeșului
CARANSEBEȘ - Patru persoane au fost rănite, două dintre ele grav, în urma unui accident rutier produs vineri [...] mai multe »
Spărgătorul de „vicii“, prins la Reșița
REȘIȚA - Un reșițean de 37 de ani a fost prins la scurt timp după ce a dat spargerea la o prăvălie, de unde a [...] mai multe »
Școală de vară pentru tinerii cărășeni
CARAȘ-SEVERIN - Unde? La Straja, în perioada 1-7 septembrie 2019, prin proiectul „Sport și nutriție în natură [...] mai multe »
Accidente la Jupa și lângă Reșița
CARAȘ-SEVERIN - Patru autoturisme s-au prins într-un lanț accidental miercuri seară, la intrarea în sensul [...] mai multe »
Aproape 700 de poliţişti cărăşeni, la datorie de Sf. Maria
CARAŞ-SEVERIN - Poliţia judeţului ne informează că, în următoarele patru zile, un număr mare de oameni ai legii [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou