Reactualizat la:

Trasee asfaltate spre centura

Trasee asfaltate spre centura
CARANSEBEŞ – Trei zone din municipiu vor fi racordate prin drumuri asfaltate la centura de ocolire a municipiului. Administrația locală a demarat deja această investiție care se va realiza exclusiv cu fonduri din bugetul municipiului.

„Investim în sistemul rutier, cu intenția de a conecta la centura Caransebeșului trei zone. Este vorba de conexiunea în centură prin strada Zlagnei, prin zona Carboniferă, conexiunea în centură după reparația capitală pe strada Traian Doda și conexiunea în centură pentru cartierul Pipirig, prin strada Ștefan Jianu și asfaltarea în continuare a străzii Pipirigul Mare. Totodată, s-a aprobat și conexiunea strada Cetății cu strada Traian Doda, prin strada Burebista, o stradă paralelă cu strada Romanilor, care nu a fost introdusă până acum niciodată în circuitul investițional”, a precizat primarul Marcel Vela.

Pe de altă parte, muncipalitatea și-a luat măsuri de precauțieîn privințaagenților economici care excavează resurse minerale și folosesc străzile de interior. „Cei care dețin balastiere vor primi acordul nostru de funcționare doar cu condiția reabilitării infrastructurii rutiere pe care o afectează dar și a clădirilor care pot fi puse în pericol de asemenea transporturi”, a explicat Vela decizia luată de municipalitate.

Lidia Almăjanu

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
In amintirea celor plecati..
NICOLINȚ - În satul Nicolinţ din judeţul Caraş-Severin a fost ridicată o troiţă închinată foştilor deţinuţi [...] mai multe »
Resitenii fac menajul strainilor
REȘIȚA - Un procent de 15% dintre reșițeni sunt plecați la muncă pe dincolo, procentul fiind dublat de cel al [...] mai multe »
Satul iaht din Berzasca, o reusita
CARAŞ-SEVERIN - Pe Clisura Dunării, de doi ani de zile, aşa cum Jurnal CS a mai scris, turiştii din toate colţurile [...] mai multe »
Cand ochii nu mint
REȘIȚA - M-a întrebat cineva zilele trecute ce mă emoţionează foarte mult. Acum nu ştiu dacă întrebarea a fost [...] mai multe »
Vadra si fundul curtii raman in standarde
REȘIȚA - Chiar dacă pare greu de crezut, aceste lucruri sunt valabile pentru cartiere întregi ale capitalei [...] mai multe »
Acum e momentul pentru borcanele din camara
REȘIȚA - Se zice că după Sânta Marie Mare începe numărătoarea inversă până la intrarea în iarnă, momentul [...] mai multe »
Programul pentru scoli, doi in unu
CARAŞ-SEVERIN - Programul „Lapte şi corn“ şi cel de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli au [...] mai multe »
Doxan, revocat din functie. Seful ISJ acuza presiuni politice
CARAȘ-SEVERIN - Șeful Inspectoratului Școlar al județului Caraș-Severin, Adrian Doxan, a fost revocat vineri seara [...] mai multe »
Mocioalca: Baieti, stati calmi ca se lucreaza!
CARAŞ-SEVERIN - AquaCaraş îşi va putea continua lucrările, iar staţiunea Băile Herculane va fi obiectiv în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou