REŞIŢA – Acuză Ioan Popa, primarul Reşiţei, în contextul înfiinţării unui nou operator, în subordinea municipalităţii.
Aleşii urbei şi-au dat zilele trecute acordul pentru înfiinţarea unei societăţi de transport local de persoane în municipiul Reşiţa, în contextul în care la mijlocul anului viitor expiră înţelegerea existentă cu Ro-A-Tir. Viitorul operator va funcţiona sub autoritatea Consiliului Local Reşiţa, în calitate de acţionar majoritar, alături de SC Pieţe Reşiţa SA, care va contribui cu două procente la capitalul social al societăţii, care va totaliza 90.000 de lei.
„Transportul public în oraş este sub orice critică, a exclamat primarul Ioan Popa. Mijloacele de transport sunt vechi, nu au aer condiţionat, nu au condiţii pentru a permite accesul persoanelor cu dizabilităţi. Acum avem această şansă unică de a scrie proiecte până în 25 de milioane de euro şi de a le finanţa din fonduri europene, pe care nu avem voie să o ratăm! Din punctul meu de vedere, trebuie să luăm toţi aceşti bani şi din această cauză, împreună cu cei care au făcut deja expertiză pe Reşiţa, se pare că soluţia este aceasta, de a schimba complet linia de tramvai din oraş, cei 11 kilometri, şi de a achiziţiona 8-10 tramvaie noi, care să permită un transport public civilizat“.
În primul trimestru al anului 2017, va fi făcut un studiu de fezabilitate care va analiza ce mijloace de transport se pretează pentru celelalte trasee. „Probabil că va trebui să avem autobuze sau, combinat, autobuze şi microbuze pe ruta Calea Timişoarei, Moroasa, Valea Ţerovei, Lend, iar traseele externe cu siguranţă vor fi asigurate preponderent de microbuze. Am făcut o analiză din acest punct de vedere, se circulă cu 10-15, maximum 20 de persoane pe tură. Deci este evident că pe partea de Moniom, Ţerova, Doman şi Secu-Cuptoare vor fi preponderent microbuze“, a conchis edilul.