REŞIŢA – Omul modern o trăieşte zi de zi pe propria piele, sensul este unic iar ieşirea este interzisă.
Ce caută Paul Gruber şi David Ingnjatovic în camera de câţiva metri pătraţi, cu demarcaţii bine stabilite, pe care nu le pot depăşi, cu uşi pe care nu pot ieşi? Şi cum au ajuns aici? Bune întrebări, la care cei doi caută zadarnic să afle un răspuns. La fel cum zadarnice sunt şi încercările repetate de a ieşi.
Câtă cutezanţă atunci când, pe rând, cei doi se aventurează dincolo de uşile pe care stă scris „ieşirea interzisă”. Se-ntorc pe jumătate goi, legaţi la ochi şi la mâini, şi mai captivi decât atunci când au ieşit. Şi totuşi acolo nu pot rămâne. Trebuie să incerce din nou, trebuie să-şi urmeze drumul, să-şi atingă scopul pe care nici el nu şi-l mai cunosc prea bine. Cutezanţă maximă dar şi sancţiune pe măsură. Din afară, sunt „ajutaţi” să revină, de data asta goi de-a binelea. Şi „convinşi” să nu mai încerce să iasă.
Piesa „Striptease”, cu care Teatrul „Pygmalion” din Viena a încheiat Festivalul „Scena ca o stradă”, aduce în faţa publicului o transpunere metaforică a condiţiei omului modern. O abordare inteligentă a omului „liber” să facă ce i se spune, să joace cum i se cântă, să accepte ce i se dă. Un om „liber” într-un sistem de o eficienţă totală, care va „corecta” orice comportament individual ce i-ar putea afecta „buna” funcţionalitate.